Versiunea completă
Business Hi-Tech

La mobile, e sezonul pentru camere si ecrane color

Numarul de telefoane mobile vandute la nivel mondial pe trimestrul doi al acestui an a crescut cu aproape 20% fata de aceeasi perioada a 2002, releva un raport al firmei de analiza International Data Corp. (IDC).In total, in intreaga lume s-au vandut in perioada aprilie-iunie 2003 peste 118 milioane de telefoane mobile, cele mai multe fiind tot Nokia (40,9 milioane de aparate)

Dan Dragomir · 5 august 2003 · 3 min de citit

Numarul de telefoane mobile vandute la nivel mondial pe trimestrul doi al acestui an a crescut cu aproape 20% fata de aceeasi perioada a 2002, releva un raport al firmei de analiza International Data Corp. (IDC).
In total, in intreaga lume s-au vandut in perioada aprilie-iunie 2003 peste 118 milioane de telefoane mobile, cele mai multe fiind tot Nokia (40,9 milioane de aparate). Vanzarile ridicate au fost determinate in principal de extinderea retelelor de telefonie mobila dar si de dorinta utilizatorilor de a cumpara telefoane care ofera functii noi, precum accesul la e-mail, Internet sau alte servicii de date. Raportul releva si ca utilizatorii cauta din ce in ce mai mult telefoane dotate cu camere digitale, ecrane color si care sa fie cat mai usor de utilizat. Martore sunt vanzarile pe care le-a realizat Nokia. Aproximativ o treime din telefoanele vandute de producatorul finlandez au avut ecran color si functii multimedia.
“In ciuda problemelor economice resimtite in intreaga lume, fara a tine cont de epidemia SARS sau terorism, piata de telefonie mobila a inregistrat rezultate spectaculoase in trimestrul trecut”, sustin autorii raportului. “Dupa un succes fulminant in Japonia, aparatele mobile cu camera digitala incep sa fie tot mai cautate la nivel mondial. In general, piata telefoanelor mobile va crestere spectaculos in cursul acestui an”, se mai arata in document.



Samsungse apropie de Motorola
Surpriza acestui trimestru se numeste Sony Ericsson. Dupa o serie de rezultate negative, compania a reusit sa depaseasca LG Electronics in privinta numarului de telefoane vandute si sa revina pe locul cinci la nivel mondial. Join-venture-ul dintre japonezii de la Sony si producãtorul suedez de echipamente pentru telefonia mobilã Ericsson a reusit sa vanda in perioada aprilie-iunie 6,7 milioane de telefoane mobile, detinand o cota de piata de 5,7% la nivel mondial. Nokia ramane primul producator mondial de celulare, revendincandu-si o cota de piata de 34,6%.
Pe locul al doilea, dar la mare distanta, se afla Motorola, cu 15,8 milioane de telefoane vandute in aceasta perioada, respectiv o cota de piata de 13,4%. Compania pierde insa teren din cauza competitiei dure care vine dinspre alti producatori din Europa si Asia, spune IDC. Motorola avea o felie de 17,4% din piata in aceeasi perioada a anului trecut. Producatorul american a avut de suferit din cauza ca nu a lansat decat noua modele noi anul acesta, iar abia acum a inceput sa produca telefoane cu camera digitala, explica analistii IDC.
Locul trei este ocupat de Samsung, care mai are putin pana sa ajunga din urma Motorola -12 milioane de telefoane vandute si o cota de piata de 10,1%. Compania a castigat teren contiuand promovarea agresiva a noilor produse si implicandu-se mai mult in domeniul telefoanelor celulare care functioneaza in standard GSM, spun analistii IDC. Samsung are deja succesul asigurat pe piata celularelor CDMA.
Pe locul patru la nivel mondial se afla Siemens, cu  8,1 milioane de aparate vandute si o cota de 6,8% din piata.



Se cauta telefoanele cu PDA
Anul acesta, un real succes incep sa aiba telefoanele cu PDA inclus, asa-numitele SmartPhone, spune IDC. Pe trimestrul al doilea, numarul de astfel de telefoane vandute a crescut cu 330% fata de aceeasi perioada a anului trecut, ajungand la 1,97 milioane de bucati. Chiar daca nu au insumat decat 1,7% din totalul vanzarilor, cota este mult mai mare fata de anul trecut (0,5%). Vanzarile au fost generate si de numarul foarte mare de oferte de pe piata, lansate de producatorii care incearca astfel sa gaseasca combinatia perfecta intre functiile oferite, design si pret.”Integrand serviciile de voce si de date, telefoanele cu organizator personal continua sa atraga foarte multi clienti de telefonie mobila, atat privati cat si din randul companiilor, crescand astfel continuu numarul de utilizatori”, spun analistii IDC. “Imbunatatirea designului si a aplicatiilor software va face aceasta piata sa creasca si pe viitor”, au apreciat ei.
Nokia domina si aceasta piata, unde detine o cota de 61%, vanzand peste 1,2 milioane de telefoane “hibrid”. Pe locul al doilea se afla Sony Ericsson, cu 200.000 de bucati vandute, urmata de Motorola, RIM si Kyocera. dan.dragomir@zf.ro

Citește și