La Peles, cu regele la masa

Lui Carol I ii placea sa aiba lume multa la masa la Peles. Si la pranz, care incepea intotdeauna la ora 13.00, si la cina, care debuta mereu la ora 20.00 fix. Doar italianul Dall Orso, secretarul reginei, nu reusea sa respecte totdeauna ora de incepere a meselor. Intarzia mai tot tot timpul.

La venire il intampina privirea aspra a regelui, dar italianului ii pasa mai mult de faptul ca feciorul care servea ii aducea felul la care se ajunsese, sarind peste cele pe care le pierduse. Cel care se ocupa de detaliile meselor era aghiotantul de serviciu. El se prezenta regelui de dimineata cu un registru de inscriere si cu cererile de audiente. Unele cereri erau satisfacute printr-o invitatie la pranz.

Familia regala intampina oaspetii in Sala Maura. Aici, doamnele erau asezate de o parte a salii, iar domnii de cealalta. La intrarea cuplului regal, oaspetii se ridicau, apoi doamnele erau intampinate de regina, iar domnii de rege. Se schimbau cateva cuvinte, dupa care oaspetii erau invitati in sala de mese, unde fiecare avea locul sau stabilit de dinainte, de catre rege si aghiotant. Atmosfera in timpul mesei nu era destinsa, seriozitatea regelui impunand un comportament mai degraba rezervat. Carol manca putin si vorbea si mai putin, de regula chestiuni legate de politica. Ii placea insa sa-si asculte oaspetii. Cand nu se discuta politica, se discuta arta, literatura, subiecte pe care le punea in atentie regina, uneori cu exuberanta, contrazicand parca austeritatea salii si a sotului ei. In momentele de liniste, se auzea susurul apei Pelesului, adus, la initiativa reginei, chiar in mijlocul mesei, intr-o farfurie impodobita, de unde arunca o ploaie de stropi peste florile din jur.

Meniurile nu erau sofisticate. De pilda, la 5 august 1907, meniul era compus din supa reginei, pastrav fiert in sos muslin, gaina indopata a la Piemontaise, friptura de vita, salata Windsor, tarte cu fragi a la creme, un desert. Se consumau de regula alimente naturale. Legumele, fructele si produsele din lapte proveneau de la stana regala. Un aliment era aproape nelipsit: pestele, care ii placea regelui. Pastrav, salau, cega, nisetru. Masa era pregatita in bucataria de la subsol. Tot aici se afla si crama cu vinuri frantuzesti, vinurile preferate de rege. Platourile erau aduse de la subsol la parterul inalt unde era sala de mese cu un lift.

Dupa masa, regele ii invita pe oaspeti in hol. La un semn al suveranului, un aghiotant apasa pe un buton electric si tavanul salii se deplasa usor, lasand cerul liber si Soarele sa patrunda si sa lumineze cele 14 tablouri de mozaic in lemn reprezentand castelele casei de Hohenzollern, tapiseriile venetiene si tablourile care impodobeau peretii de la etajul I: “Isabela Austriei” al lui Rubens, “Haman implorandu-si gratia” al lui Rembrandt, “Fuga din Egipt” al lui Navarrete…

Cinele erau mai restranse. Cei invitati erau mai mult apropiati ai familiei regale. Atmosfera era mai destinsa, discutiile mai animate. Mesele nu durau niciodata mult. Discutiile insoteau felurile de mancare in succesiunea lor negrabita, dar nici prelungita dincolo de normal. Sfarsitul felurilor de mancare termina si discutiile. Dupa care oaspetii se retrageau. In zilele frumoase, se faceau plimbari in curtea castelului pe terasele italiene. Inainte de culcare, regele facea in mod obisnuit o partida de biliard cu secretarul sau Basset sau cu doctorul Young, iar regina mai ramanea in conversatii prelungite cu doamnele sale de onoare Zoe Bengescu, Maria Elena Poenaru sau Olga Mavrogheni… La orele 23.00 se stingeau luminile la Peles. O liniste deplina cuprindea castelul si imprejurimile. “Regele doarme. Pace tuturor!”.