La Redoute, 2 mil. euro din vanzari directe
La Redoute, al treilea jucator pe piata comertului cu haine pentru femei din Franta, si-a facut intrarea la nivel local prin intermediul AD First Company, administrata de omul de afaceri Alexandru Diaconu, estimand ca va rula 2,1 milioane de euro in primul an de activitate cu o baza de 15.000 de clienti.
La Redoute, al treilea jucator pe piata comertului cu haine pentru femei din Franta, si-a facut intrarea la nivel local prin intermediul AD First Company, administrata de omul de afaceri Alexandru Diaconu, estimand ca va rula 2,1 milioane de euro in primul an de activitate cu o baza de 15.000 de clienti.
“Negocierile pentru deschiderea operatiunilor La Redoute in Romania au inceput in prima parte a acestui an, iar dupa cateva luni am incheiat parteneriatul prin care compania noastra a obtinut dreptul de a reprezenta exclusiv brandul francez pe piata locala”, a declarat Alexandru Diaconu, directorul general al AD First Company, care va folosi doua canale pentru a atrage numarul de clienti targetat si pentru a comercializa articole de imbracaminte, incaltaminte, accesorii si decoratiuni pentru casa – vanzarile prin catalog si magazinul online.
La nivel international, La Redoute foloseste, pe langa vanzarile prin catalog, care au o pondere de peste 50% in totalul afacerii companiei si vanzarile online, care contribuie cu 40%, un al treilea canal de distributie reprezentat de vanzarile traditionale in magazine. In Romania, produsele comercializate prin siteul La Redoute vor avea preturi cuprinse intre un euro si 300 de euro, in functie de articol sau brandul produsului. Printre marcile proprii, La Redoute Creation, La Redoute Essentiels sau Taillissime, compania va comercializa si branduri consacrate printre care Converse, Puma, Nike, Adidas, Cacharel, Geox, Tommy Hilfiger sau Levi’s.
“Colectia toamna-iarna contine peste 40.000 de repere si in jur de 7.000 de produse unice. Incepand cu colectia primavara-vara 2009 vom lansa si primul catalog in limba romana, moment in care estimam o crestere a numarului de produse cu aproximativ 20%”, spune Diaconu.
Potrivit conducerii companiei, investitia in lansarea La Redoute in Romania, cu tot ce inseamna crearea infrastructurii logistice si informatice, si dezvoltarea magazinului virtual, se situeaza la limita unei sume de sase cifre, exprimata in euro. La Redoute, membra a grupului Red Cats care face parte din gigantul PPR (Pinault-Printemps-Redoute) alaturi de Gucci Group, Puma, Conforama, Fnac si CFAO, intra in competitie pe piata vanzarilor directe cu Quelle, alta companie care a patruns de curand pe piata locala.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026