Versiunea completă
Companii

La Romgaz, creantele sunt mai mari decat cifra de afaceri

La Romgaz, creantele sunt mai mari decat cifra de afaceri

Adrian Mirsanu · 19 noiembrie 2001 · 3 min de citit

Principalul producator de gaze naturale din Romania, Romgaz Medias, estimeaza realizarea unei cifre de afaceri in 2001 de 200 mil.$ (6.000 mld.lei).In lei, societatea estimeaza o crestere nominala cu 51% fata de cifra de afaceri inregistrata anul trecut.

In primele noua luni ale anului, Societatea Nationala a Gazelor Naturale (SNGN) Romgaz SA a realizat o cifra de afaceri de 4.231 mld. lei (150 mil. $).

Pe hartie, situatia societatii arata bine, dar, in realitate, Romgaz se confrunta cu un blocaj financiar “mare” si cu o crestere importanta a creantelor neincasate.

Valoarea acestora a ajuns deja la 5.800 mld. lei, afectand programul de investitii al societatii si pune Romgaz Medias in situatia de a nu-si putea plati datoriile catre bugetul de stat.

“Creantele neincasate de catre Romgaz Medias au crescut cu 25% fata de sfarsitul anului trecut ceea ce determina eforturi deosebite din partea noastra pentru achitarea datoriilor fata de bugetul de stat. Aceste eforturi implica inclusiv angajarea de credite bancare cu dobanzile aferente”, a declarat pentru Ziarul Financiar Avram Pantelimon, directorul general al companiei.

Cei mai importanti datornici sunt – Termoelectrica, DistriGaz Nord si Distrigaz Sud, acestia fiind totodata si principalii sai clienti.

In primele zece luni, au fost investiti numai 28% din totalul programat pentru aceasta perioada, in valoare de peste 2.400 mld. lei (85 mil.$). Motivul: neincasarea creantelor de la debitorii sai, sustin oficialii Romgaz Medias.

Principalul producator de gaze naturale din Romania a investit in 2001 in lucrari de descoperire de noi zacaminte si de forare de noi sonde. In strategia Romgaz, sunt prevazute si masuri de marire a productiei de gaze naturale din campurile deja existente.

Astfel, in luna mai a acestui an a fost deschisa licitatia internationala pentru marirea productiei de gaze in perimetrele Laslaul Mare si Paingeni.

Dintre cele 6 companii straine inscrise in cursa s-au calificat doar doua – Schlumberger (Franta) si Forest Oil (SUA), licitatia fiind inca in curs de desfasurare.

SNGN Romgaz Medias detine o cota de peste 70% din productia interna de gaze naturale, acoperind jumatate din cererea pietei romanesti, estimata in 2001 la 17,4 mld. mc.

SNGN Romgaz a luat fiinta in luna iunie a acestui an prin fuziunea societatilor Exprogaz Medias si Depogaz Ploiesti.

Societatile care au format Romgaz se afla in acuta lipsa de lichiditati, din cauza neincasarii creantelor si inregistreaza mari datorii la bugetul statului, in principal din cauza neincasarii contravalorii redeventei petroliere de la societatea Termoelectrica.

Romgaz Medias detine astfel licenta de productie si de stocare /anmagazinare subterana a gazelor naturale, fiind unul dintre jucatorii pietei libere a gazelor. Aceasta este, in prezent, liberalizata in proportie de 10%.

In calitate de participant la piata libera, Romgaz Medias livreaza gaze naturale consumatorilor eligibili la preturi negociate direct cu acestia. Pentru consumatorii captivi, Romgaz vinde gazele naturale la nivelul pretului reglementat unic.

In mai 2000, a avut loc spargerea monopolului detinut de catre fosta Regie Nationala a gazelor naturale Romgaz, din care au luat atunci nastere societatile Exprogaz si Depogaz (productie si depozitare gaze naturale), Transgaz(licenta de transport si tranzit), Distrigaz Nord si Distrigaz Sud – care asigura distributia gazelor naturale pentru consumatorii din nordul, respectiv sudul tarii.

Valoarea capitalului social al societatii Romgaz este de 763, 47 miliarde de lei.

Citește și