La Sighet, cuvintele împlinesc 37 de ani / de Lucian Vasilescu

Astăzi, 1 octombrie, când apare acest text în Ziarul de Duminica, va fi început, în celălalt capăt al țării, la Sighetul Marmației, cea de-a XXXVII-a ediție a Festivalului (Internațional, de câteva ediții bune) de Poezie. “Păstorit”, până la tragica sa dispariție de către Laurențiu Ulici și girat de atunci încoace de personalitatea lui Gheorghe Grigurcu, Festivalul sighetean este o fericită confirmare a faptului că poezia a fost/ este / rămâne peste vremuri. Povestea festivalului a început în anii 70 ai secolului trecut, a continuat în întunecații (și la propriu) ani 80, și-a păstrat entuziasmul în tulburii ani de după 1989 și merge mai departe și acum, cu criza de gât. Merge mai departe cu aceeași demnitate cu care a început să fie.
În ordinea istoriei/ devenirii unui popor, o poezie este mai însemnată decât un tractor, de pildă – această demonstrație se săvârșește la Sighet de 37 de ani.
Limbile în care nu se scrie poezie mor – se spune – iar limba română încă rezistă în pofida asalturilor celor care fac audiențe și ratinguri record. Asta (și) datorită venerabilului Festival de la Sighet.
Nu știu ce-o fi fost în capul celor care au organizat prima ediție a acestei întâmplări, nu știu dacă printre dânșii se va fi găsit cineva care să poată “vedea” ce va fi peste 37 de ani. Chiar dacă nu vor fi fost vizionari, întemeietorii Festivalului de Poezie de la Sighetul Marmației au fost, cu siguranță, inspirați. Sau visători. Sau și una și alta. Iar visătorii își găsesc dreptatea peste timp, chiar dacă ei ajung să nu-l mai locuiască.
Acum, Festivalul de la Sighet este organizat de Casa de Cultură din localitate, sub direcția poetului Vasile Muste. Iar poetul Gheorghe Pârja va fi și de această dată, în satul său natal, mentorul Serilor de Poezie Nichita Stănescu de la Desești (foto 2), seri care însoțesc Festivalul de vreo treizeci de ani încoace. Cele două manifestări-surori sunt, vorba lui Alecsandri “ca doi brazi într-o tulpină, ca doi ochi într-o lumină.” Iar din lumina aceasta s-au împărtășit și pe lumina aceasta au sporit-o, printre alții, niște oameni pe care-i cheamă cum scrie pe cotoarele cărților lor: Nichita Stănescu, Ion Iuga, Gheorghe Pituț, Marin Sorescu, Aurel Dumitrașcu, Radu Săplăcan, Călin Angelescu, Cristian Popescu, George Țărnea, Vasile Dragoș, Petre Stoica, Ioan Flora, Cezar Baltag, Mircea Ciobanu, Mihai Ursachi… și i-am enumerat aici doar pe aceia pe care și i-a revendicat, definitiv, lumina.