La tortura dulce

Nu stiu cum stam in cele economice, administrative, social-financiare etc., dar stiu ca sexualmente avansam iute ca sageata. Ardem etape con fuoco: numai ce-a venit pe piata Sexus-ul lui Miller, ca am si avut primul roman de-a binelea autohton cu lesbiene. Nu doar ca am terminat in zece ani toate cele (vizuale) din Kamasutra, ori am promovat-o in toate clasele pe Lolita, dar ne oferim – iata – o Emmanuelle hiperdocta, erudita in materie de mistica sexului, racordata la tot ce tine de obsesia corporalitatii postmoderne, cu sau fara faimoasa retentie seminala din tantrismele eliadesti*.
Ruxandra Cesereanu este una din primele cinci, sase nume care au explodat cu folos in bietele noastre litere de dupa 1989. Delicios de egocentrata, sincronizata cu miscarile si canoanele occidentale, hiperactiva, pe cat de luxuarianta senzorial si de ardenta scriptic, pe atata de eficienta in cele practic-universitare, fosta echinoxista are la 38 de ani 12 carti publicate. Poezie deopotriva carnala si simbolica, in psihism incandescent, proze voit socante ale eului acaparator, proze de ludic fantasmatic, o antologie de deliruri (poezia onirica la romani) precum si doua sinteze deja intrate printre referintele obligatorii in domeniu: Calatorie spre centrul infernului. Gulagul in constiinta romaneasca (1998) si Tortura politica in secolul XX (2001).
Eliberata de primul val de senzorialitate si experimentare a deliciilor vietii, bine definita profesional si situata vremelnic pe un odihnitor promontoriu autocontemplativ, Ruxandra Cesereanu isi ingaduie inca un lux. Un lux nebun, ametitor, de hetaira oniro-deliranta sexualiceste, de preoteasa a universului fantasmatic, de tigresa a voluptatilor reci, calatorind-si simturile si cutele trupului ca pe o jungla, o savana, un codru, un dictionar al extazelor, ca pe un elixir al eternei omnipotente orgasmice. Ruxandra Cesereanu se desfata in Tricephalos, de-a lungul a trei calatorii de initiere si desavarsire erotica (Paris, New York, Grecia) alaturi de sotul ei (Korin sau Cobra aici, Corin Braga in realitatea conjugala, la randu-i poet, prozator, eseist si campion al nevrozei) impreuna cu care aduce in Athanorul omphalic alchimia a nu mai putin de 27 de nunti!
Tri-cephalos va sa zica trei capete de initiere, de balaur erotic, dar in miezul cefalic trebuie citit si falusul la puterea a treia. Pentru eroina noastra, Parisul are ca simbol celebra tapiserie “Doamna cu licornul” de la Cluny (cu tot alaiul de conotatii sexuale privind fecioria dospinda si cornul miraculos desfacator) si ca intrupare o suita de cocote si amante de lux, intr-un fabulos ce debordeaza in inventarul facut Muzeului sexului, oarecum echivalent Muzeului Antipa din visurile cartaresciene. Dupa Licorna, vajnica noastra Emmanuelle se ipostaziaza in Alice intr-un New York al minunilor (“Simteam ca acesta era orasul meu fatal, barbatul oraselor care, in reveriile mele de femeiusca nedesavarsita avea toate mirosurile, toate chipurile, toate sexele”), unde nebunia lexicala din jurul copulatiei si al organelor genitale atinge paroxismul (I want to lick your ass and suck your tits, Suck, suck my dick. My pussy is a mouth, my mouth is a pussy etc.etc.). In fine, Grecia va sa zica Minotaurul, labirinturile eului, cutreierul de sine ca prin “cuferele timpului”.
Greu, sau poate ca inutil de rezumat acest inventar al placerilor, unde pana si cerul este vazut ca un “bordel urias”, plin de sucubi si incubi, unde falusurile au ochi bulbucati, vulvele inghit cu nesat fructe exotice, unde totul este androginie cu peruci pubiene, unde totul e oral, anal, felatie, betisoare chinezesti, reverii sadomasochiste (“exista un mic tortionar in fiecare din noi? Este imaginatia esentiala in tortura?”), unde limbajul, mai precis jargonul functioneaza fie ca vibrator, fie ca afrodisiac, unde fie si numai trei pagini (130 s.u.) cu anunturi de “femei cautand barbati”, “barbati cautand femei”, “femei cautand femei” s.a.m.d. iti rezuma toata orgiastica pseudopotenta a unui Occident obsedat de “the fuck of the millenium”.
Nota bene: exultand de sinceritati si cruzimi egofile, dar si de un ludic pufos, malitios, melancolic si autopersiflant uneori, pansexualismul din Tricephalos nu este niciodata obscen, nici vulgar. Si nici excitant. Este un urias exercitiu mental – prolix, ce-i drept, uneori pana la lehamite – un eseu indirect despre subteranele casei cu fantasme care este trupul – creier al fiecaruia. Era normal sa apara, e bine ca-l avem. Cum s-ar zice, am facut-o (fuckut-o?) si pe-asta!

* Ruxandra Cesereanu, Tricephalos. Cartea licornei. Peripetiile Alisei in tara New Yorkeza. Cuferele trupului meu, Editura Dacia, 281 pag.

Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar