La un milion de bancnote în circulație, trei sunt false
În primele nouă luni din acest an au fost identificate 5.815 de bancnote contrafăcute în România, dintre care aproape jumătate au fost bancnote euro și 2.044 au fost autohtone, iar în perioada iulie-septembrie s-a înregistrat o creștere față de primele două trimestre, potrivit declarațiilor lui Alexandru Joițoiu, subcomisar la Inspectoratul General al Poliției Române.
În primele nouă luni din acest an au fost identificate 5.815 de bancnote contrafăcute în România, dintre care aproape jumătate au fost bancnote euro și 2.044 au fost autohtone, iar în perioada iulie-septembrie s-a înregistrat o creștere față de primele două trimestre, potrivit declarațiilor lui Alexandru Joițoiu, subcomisar la Inspectoratul General al Poliției Române.
“Din totalul de bancnote falsificate, 76% au fost identificate în circulație, iar 24% au fost capturi ale poliției. Un procent de 48% din total au fost bancnote euro, 11% au fost dolari, iar 35% au fost lei”, a spus Joițoiu la un simpozion organizat cu ocazia împlinirii a 130 de ani de la imprimarea, la București, a primei bancnote emise de BNR.Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a susținut că în România există un număr mic de contrafaceri, chiar față de zona euro.
“Am găsit, nu în dimensiuni îngrijorătoare, un număr de bancnote falsificate. Un element descurajant este chiar substratul din polimer, care nu este obișnuit. Numai 2% din falsurile expertizate la BNR în colaborare cu serviciul specializat din Poliție au fost imprimate pe substrat de plastic, care încearcă să imite polimerul, dar și acestea au fost grosier falsificate”, a spus Isărescu. El a avertizat că este necesară o informare mai bună a publicului pentru a evita circulația falsurilor. “Ne dă de gândit că bancnote atât de rudimentar făcute, unele pe hârtie, pot să circule. Lumea trebuie să știe că bancnotele românești nu sunt de hârtie, ci de polimer, trebuie să știe care sunt elementele de siguranță. La simpla atingere poți să-ți dai seama. Un alt element de siguranță este «fereastra transparentă», care nu poate fi regăsită pe bancnotele din hârtie.”
Bancnota de 100 de lei e cea mai contrafăcută bancnotă, reprezentând aproximativ 80% în 2011. “Falsurile de monedă nu constituie un fenomen periculos în România. Substratul din polimer este un obstacol foarte greu de trecut de către falsificatori”, crede Joițoiu.
În România, anul trecut erau trei bancnote false la un milion de bancnote în circulație, în timp ce în țările europene probabilitatea de a intra în posesia unei bancnote false este de 8-9 la un milion de bancnote în circulație.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026