Ladislau Gyemant: „Istoria Transilvaniei oferă un fascinant câmp de studiu”/ de Stelian Țurlea

Istoricul Gyémánt Ladislau s-a născut în 1947 la Oradea și a studiat la Facultatea de Istorie a Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (licență 1970). Este doctor în istorie din 1982. Între 1970 și 2010, a fost cercetător la Institutul de Istorie al Academiei Române din Cluj-Napoca; prodecan și decan al Facultății de Studii Europene a Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca; director al Institutului de Iudaistică și Istorie Evreiască “Dr. Moshe Carmilly” din cadrul Universității “Babeș-Bolyai”; profesor de istorie a Europei, de istorie generală a evreilor și de istorie a evreilor din România. Este specialist în istoria modernă și contemporană a Europei, preistoria construcției europene, istorie central-europeană în secolele XVIII-XIX; Istoria Transilvaniei; Istoria evreilor din România; Genealogie evreiască. Autor a 31 de cărți și 115 studii de specialitate.

– Domnule profesor, deceniile de activitate didactică și științifică au avut ca rezultat câteva zeci de studii de specialitate și mai bine de 12 cărți despre istoria Transilvaniei în secolele XVIII-XIX în context central-european. E posibil să creionați în câteva idei ce e specific acestui teritoriu?

– Istoria Transilvaniei oferă un fascinant câmp de studiu pentru o parte a spațiului românesc caracterizată primordial prin multiculturalitate, multilingvism și multiconfesionalism care au permis calificarea ei de multe ori drept “Elveția Europei Central-Răsăritene”. Constituită ca atare într-un ev mediu tumultuos, în care s-a conectat la marile curente ale istoriei continentului – de la cruciada antiotomană la Războiul de 30 de ani sau la Reforma religioasă, Transilvania devine în perioada premodernă și a modernității timpurii, care m-a preocupat cu deosebire în cercetările întreprinse, un câmp al experimentelor socio-culturale și constituționale, în cadrele unui Imperiu Austriac aflat în plin proces de reformă, oferind cercetătorului revelația unor soluții de multe ori specifice, unice, constituite într-un veritabil studiu de caz al evoluției europene de la medieval la modern. O provincie istorică în care pluralismul confesional indus de Reformă în locul trinomului anterior catolicism – ortodoxie – mozaism (despre care vorbește în 1812 istoricul sas Marienburg) prilejuiește prima proclamare oficială a libertății de credință cu peste trei decenii înainte de binecunoscutul Edict de la Nantes, pentru ca secolul al XVIII-lea să aducă necesarele corecturi ale sistemului prin Unirea religioasă a unei părți a românilor ardeleni și apoi prin politica de toleranță iosefină. O provincie cu o multitudine de specificități și autonomii locale de sorginte medievală, care se confruntă în secolele XVIII-XIX cu tendințele modernizatoare menite a atenua și apoi a lichida asperitățile unor privilegii de multe ori nedrepte, exclusive la adresa unei majorități etnic-confesionale (cea românească) sau a unor minorități lipsite de drepturi elementare (cea evreiască sau cea romă). Reconstituirea unor crâmpeie relevante referitoare cu deosebire la evoluția relațiilor interetnice și interconfesionale în acest timp al schimbării, ca și a structurilor socio-economice și demografice în complexitatea și multiplicitatea lor – iată ceea care m-a atras la un astfel de studiu timp de patru decenii, urmând exemplul unor erudiți predecesori și modele de acribie și viziune științifică de talia profesorilor David Prodan, Keith Hitchins sau Pompiliu Teodor.

– Ați contribuit substanțial la publicarea unei lucrări de referință la Editura Enciclopedică – primul volum, în două tomuri masive, fiecare de vreo 2.000 de pagini, ale “Conscripției fiscale a Transilvaniei din anul 1750”. Ziarul nostru considera această lucrare un eveniment editorial. De ce este atât de importantă lucrarea?

– Printre rezultatele unui atari abordări a societății transilvănene, care să depășească nivelul epidermic al confruntărilor politice sau ideologice spre o radiografie în profunzime a structurilor constitutive în stabilitatea și mobilitatea lor deopotrivă, consider o șansă deosebită care mi s-a oferit aceea de a scoate la iveală și prelucra cea mai completă înregistrare statistică a realităților social-economice ale Transilvaniei din secolul al XVIII-lea – conscripția fiscală din anul 1750 -, care a stat timp de un secol, până la Revoluția de la 1848, la baza sistemului fiscalității austriece, proverbiale prin acuratețea și ordinea introdusă într-un domeniu esențial al vieții statului dintotdeauna. Din momentul instaurării stăpânirii habsburgice în această parte a Europei Central-Răsăritene, noua putere și-a propus ca prim obiectiv cunoașterea veridică a resurselor umane și materiale în măsură a constitui apoi temeiul unei politici raționale și echitabile de punere a lor în valoare. După mai multe încercări eșuate din pricina deficiențelor metodologice și de organizare, dar și a unei rezistențe înverșunate a beneficiarilor unor privilegii încetățenite în veacurile de ev mediu, în cele din urmă reformismul terezian reușește în 1750 ducerea la bun sfârșit a acestei operațiuni de înregistrare de o anvergură deosebită, rezultând o descriere a fiecăreia dintre cele peste 2.000 de localități ale provinciei după criterii ferme și unitare, ca și includerea în tabele statistice riguroase a populației contribuabile cu toate componentele sale socio-profesionale, a fondului locativ, a terenului agricol disponibil și a gradului de valorificare a acestuia prin culturi, a efectivelor de animale, a meșteșugarilor și negustorilor, a altor surse aducătoare de cîștig impozabil, a veniturilor și datoriilor publice, a celor scutiți de obligații fiscale, a cuantumului și repartiției impozitelor până în momentul conscripției. Acest uriaș material statistic a fost prelucrat în decurs de câțiva ani la Curtea de la Viena, rezultând un sistem de impozitare care, cu aduceri la zi inerente, a rezistat și funcționat optimal timp de un veac.

– Se ridică pe bună dreptate întrebarea de ce de-abia acum, la peste 150 de ani de la realizarea conscripției, acest izvor istoric, păstrat în arhivele de la Budapesta și însumând peste 33.000 de file, a ajuns obiectul unei prelucrări în integralitatea sa?

– În decursul vremii toți cei care s-au ocupat de Transilvania secolului al XVIII-lea au făcut referințe la existența conscripției, fără a se încumeta însă la o abordare completă și complexă a informației pe care o oferea. Un colectiv al Institutului de Istorie Gh. Barițiu din Cluj, institut aflat pe-atunci sub conducerea d-lui Aurel Răduțiu, și-a asumat această misiune acum un deceniu și jumătate, aducând mai întâi în țară, pe circa 50 de role de microfilm, materialul conscripției și trecând apoi la descifrarea și transcrierea textului latin, la traducerea acestuia în limba română și la pregătirea unei ediții conform normelor științifice, concomitent cu valorificarea și intepretarea informației istorice. A fost o satisfacție deosebită faptul că, în 2009, un prim rezultat palpabil al acestui prelungit și susținut efort a fost înregistrat grație sprijinului generos al Editurii Enciclopedice și îndeosebi a directorului acesteia, dl Marcel Popa, un împătimit al istoriei acestei părți de țară. Primul volum al colecției preconizate, în două părți însumând peste 2.500 de pagini, a văzut lumina tiparului, incluzând textul latin și traducerea românească a descrierii tuturor localităților incluse în conscripție și prelucrarea acestui material în tabele statistice, hărți sinoptice și un studiu introductiv care relevă semnificațiile sale istorice.

– – Care este rolul acestor lucrări de demografie și statistică istorică în lămurirea unor chestiuni de istorie veche?

– Ceea ce aflăm din acest volum este relevant deopotrivă pentru o viziune asupra întregii provincii sub aspectul structurii ocupaționale a populației, al condițiilor naturale, al fertilității solului, al modalităților de practicare a agriculturii, al creșterii animalelor, viticulturii, silviculturii, al rețelei comerciale, al relațiilor de proprietate, dar ne aflăm totodată și în fața unui izvor ce constituie un adevărat tezaur pentru cei interesați de istoria locală a unei zone sau a unei localități urbane sau rurale. O listă integrală a tuturor proprietarilor de case și a chiriașilor din Sibiu, capitala pe-atunci a Transilvaniei, starea de prezervare și veniturile aduse de clădirile din oraș, constituie un exemplu elocvent în această privință. S-a efectuat de asemenea tot atunci, pentru uzul conscriptorilor, deci fără vreo intenție de instrumentalizare politică, o evidență a componenței etnice majoritare a localităților conscrise, care oferă scorul: localități cu majoritate românească – 53,7%, cu majoritate maghiară – 36,5%, cu majoritate săsească – 9,7%, cu majoritate armeană – 0,1%. O imagine mult mai diferențiată decât cea de care am dispus până acum se desprinde din aceste descrieri de localități în ce privește relațiile sociale dintre nobilii stăpâni de pământ și țăranii contribuabili, între diferite categorii ale populației orășenești, între etnii (românii și sașii de pe Pămîntul Crăiesc, statutul armenilor, evreilor, grecilor, bulgarilor, romilor) și confesiuni (de pildă ortodocși și greco-catolici). O problemă mult dezbătută în istoriografia română și maghiară – cea a emigrării și imigrării – își găsește acum răspunsuri mult mai apropiate de realitate prin prisma unui izvor a cărui obiectivitate statistică este garantată de scopul primordial al inițierii conscripției – cunoașterea reală de către autorități a situației existente pentru a lua deciziile vitale pentru stat în conformitate cu aceasta.

– Ce urmează în continuare după acest prim succes? Care sunt șansele să continue tipărirea celorlalte volume și cât de curând?

– Se află în curs de prelucrare acum materialul statistic inclus în tabelele conscripției care va oferi cifric și procentual componența socială a populației contribuabile, informația privind condițiile sale de locuit (numărul de case, dar și destinul celor lipsiți de locuințe proprii), disponibilul de pământ arabil și gradul său de valorificare, cu motivațiile privind partea nelucrată a fondului funciar (așa-zisele sesii pustii), structura culturilor și a efectivelor de animale, producția de fân și de vin, ponderea numerică și componența pe ramuri a meșteșugarilor și comercianților, motivația numeroaselor scutiri de contribuție, mișcările de populație prin prisma pământurilor părăsite. După ce al doilea volum al colecției va analiza și publica acest material statistic, un al treilea volum va pune în valoare bogatul material arhivistic privind desfășurarea propriu-zisă, zi cu zi, a lucrărilor conscripției, dificultățile întâmpinate și soluțiile găsite, precum și destinul materialului adunat, respectiv dezbaterile timp de circa cinci ani în organismele centrale de la Viena din care va rezulta un sistem fiscal modernizat, ce și-a pus amprenta asupra acestei provincii istorice atât sub aspectul evoluției sale ulterioare pe plan socio-economic, cât și în privința mentalităților celor ce-o locuiesc până astăzi. Acest volum va reliefa și implicațiile profunde ale conscripției asupra vieții societății transilvănene contemporane, răscolind vechi frustrări și probleme nerezolvate, iscând revendicări și conflicte noi. E suficient să amintim aici, sub titlu de exemple, încercarea de expulzare a românilor din sate ale Pământului Crăiesc cu ecou și peste o jumătate de veac în textul Supplexului din 1791 sau dezbaterea asupra statutului confesiunii greco-catolice în raport cu ortodoxia și celelalte confesiuni ale principatului, ori situația evreilor, armenilor și romilor.

Sunt convins că ducând la bun sfârșit acest proiect de mare perspectivă și beneficiind în continuare de sprijinul editorial esențial pentru succesul său, istoriografia română va beneficia de o sursă primordială care va pune preocupările de reconstituire a istoriei Transilvaniei pe baze mult mai solide, astfel încât relevanța ei atât din perspectiva istoriei naționale, cât și a istoriei unitare a Europei spre care tindem astăzi să o transforme într-un studiu de caz de referință incontestabilă.

In imagini: Ladislau Gyemant cu rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, Andrei Marga, și la un moment festiv al Universității

STELIAN ȚURLEA (n. 1946) a urmat studii de filologie (1968) și filosofie (1976), la București, a fost aproape trei decenii redactor de politică externă la revista “Lumea”, a condus, după 1989, revistele “Lumea”, “Zig-Zag”, apoi ziarul “Meridian”, după care a lucrat în televiziune, ca șef al departamentului de știri al Antenei 1. Din 1996 lucrează la PRO TV, din 2000 este și editor senior al Ziarului de Duminică. Este autorul a zece cărți de publicistică, zece romane, opt cărți pentru copii și două traduceri. A îngrijit trei albume. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii (2003), Premiul Asociației Editorilor din Romånia (AER) pentru literatură pentru copii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006), Premiul Asociației Scriitorilor din București (2007). A fost nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii în 2000 și Premiul AER pentru roman în 2003.