Laika (III)/ de Adrian Alui Gheorghe

– Dragi români, dragi cetățeni, vreau și eu să vorbesc! Am problema mea, am problema mea…!

Cea care strigă, smulgându-se din mulțimea adunată în fața balconului, era o femeie din categoria viespe, mică la trup, cu un mijloc conturat, care călca mărunțel și des.

– Poftim, poftim… ! Cuvântul este al poporului. Dacă nu vorbim acum, când ne-am câștigat acest drept, vom tăcea pentru totdeauna. Poftim, stimată doamnă!

Cel care o încurajă pe femeie era asistentul Radu Bolboacă, care o prinse de braț, dar femeia i se desprinse repede, făcând o piruetă pe lângă el. 

Regizorul se uită în caietul său, îl răsfoi, se uită din nou la femeia care deja urcase în balcon, care avea o agitație greu de controlat, de parcă era acționată de niște fire nevăzute. Nu-și dădea seama dacă era sau nu din povestea sa.

Cine sunteți?  Ce vreți să ne spuneți?

– Vreau să vorbesc despre avort, despre acest drept elementar al femeii de a naște doar atunci când dorește, să facă prunci numai cu cine dorește. Mă adresez femeilor din acest loc, femeilor din această țară, femeilor din întreaga lume…

– E greu cu transmisia mesajului în întreaga lume, deocamdată, spuse asistentul Bolboacă, dar e bine să încercăm, stimată doamnă… Continuați, vă rog.

– Am făcut douăzeci și două de avorturi până acum, vă dați seama?

– E greu să-mi dau seama, stimată doamnă, nu am experiență, îi răspunse tot Radu Bolboacă.

– Da, continuă femeia, de douăzeci și două de ori mi-am riscat viața în cele mai grele și ciudate condiții. Am făcut avort cu zeamă de lămâie pe care mi-am introdus-o cu o seringă în uter. Am făcut avort cu aspirină pe care mi-am introdus-o în vagin, ca să creez mediu acid, ca să ucid fătul. Am avut arsuri, de m-am pișat pe mine de durere. Am folosit și irigatorul, cu un amestec de ceaiuri, cu spălături de cinci, șase ori pe zi. Mergeam cu irigatorul după mine la serviciu, ca și cum aș fi purtat o ploscă. Apoi m-am dus la un nenorocit de asistent de la morgă acasă, unul Marcu, să îmi facă un avort și m-au violat patru hăndrălăi de la echipa de rugby de am mers împleticit trei săptămâni de parcă aveam o sfeclă în fund. A fost groaznic și pentru ce…? Ca să naștem aplaudaci pentru japița de Elena, urâta dracului! Și știți care a fost cel mai nasol avort? Acum un an am rămas gravidă cu tovarășul Chelaru, de la cadre, de la județ, de la Vâlcea. Eu umblam să primesc o repartiție pentru casă, el îmi promitea că mă rezolvă…! Om însurat, serios, cu nevastă șefă de cooperație, madamă cu coc, șefă fedeuse, tot tacâmu`. Eu, hotărâtă să păstrez sarcina. El, că nu și nu. Mă caută nevasta lui Tovchelaru, că știe de relație, că îl iartă și pe el, că mă iartă și pe mine, că lugu, lugu, că nu se cade să ne stricăm cariera, că femei suntem, că să facem un avort după toate regulile. Ca să nu vină acasă la mine cu mâna goală, mi-a adus trei kilograme de măsline, un ciorchine de banane, un bax de pateuri cehești, erau vreo douăzeci de cutii, o jumătate de kilogram de cafea boabe, opt săpunuri Duru, un deodorant Cordial și trei cutii cu prezervative chinezești. Am acceptat, cu greu. Ce face nevasta lui Chelaru, Coca? Mă duce la psihiatrie și mă internează, de formă, dragă, de formă, ca să obținem avizul doctorului ca să faci avortul legal. Că nebunele pot avorta legal. Am acceptat, ce să fac, eram deja la spital. Mă țin ăia cinci zile în spital, la psihiatrie, ceva de groază, gratii la ferestre și la ușă, aveam în salon cinci nebune sadea care mai de care mai zurlie. Și Coca ioc, nu mai vine, nu mai trece, deja eram pensionară la nebuni, îmi dădeau pastile cu pumnul, care să mă facă să leșin toată ziua, numai că eu le strecuram celorlalte nebune din salon, că aveau niște păhărele în care își țineau medicamentele. Înghițeau alea de toate, când le venea suca. Când vine o doctoriță la contravizită, că ân general veneau numai asistentele care ne vorbeau numai din ușă, că le era frică, eu âi spun că eu nu sunt din filmul ăsta, că nu-s nebună, îi povestesc de Tovchelaru, de madam Coca, de măsline, de săpunul Duru… Doctorița mă ascultă cu atenție, se mai uită într-o fișă, îmi mai cere amănunte. Sunt însărcinată? Păi nu scrie acolo? Nu, nu scrie… Eu să turbez, încep să urlu, să drăcui, să dau cu pumnii în pereți. Doctorița fuge, vin doi haidamaci, mă prind, mă bagă în cămașă de forță. Stau, mă liniștesc și îmi zic că tactica nu e bună. Îmi bag o mască de spășită, de cumințică și ăia mă scot din cămașa de forță, mă duc înapoi în salon. Vine o doctoriță, să vadă ce și cum. Asta e mai de treabă, stă și mă ascultă. Vede că sunt în încurcătură. Ești însărcinată? Da. În câte luni? În două și jumătate. Zice ea, dacă mai susții chestia cu Tovchelaru și că nu ești nebună, atunci nu mai putem să îți dăm recomandare ca să avortezi. Ai de ales. Și unde mai pui, mi-a spus ea, că de acum dacă ai certificat de la noi poți avorta legal ori de câte ori vrei. Bă, de parcă aș avea robinet la fund, pentru plozi… ! Ies eu, scap de făt, mă duc să o caut pe madam Coca. O aștept la poartă la Cooperație. Când mă vede, se uită atentă la mine, parcă mă cunoaște de undeva, dar nu știe de unde să mă ia. Încep să îi povestesc de faza cu Tovchelaru, cu sarcina, cu măslinele, cu săpunul Duru… O văd că e încurcată, crede că la mijloc e o confuzie. Confuzie, ai? Mă reped în cocul ei, am tăvălit-o prin niște găinaț de porumbei de i-au mers fulgii. Dar nici mie nu mi-a fost ușor. M-a luat miliția în ghionți, în dubă și m-au dus la secție. După ce m-au legitimat, ce și cum, le spun eu povestea vieții mele și ajung la faza cu internarea la psihiatrie. Ai certificatul? Îl am. Îl dau. Băieții văd că eu abia ieșisem de la nebuni, așa că devin mai amabili. Asta până când a sosit ambulanța. Și iar am ajuns la psihiatrie. Aici aceeași doctoriță, aia de treabă. Măi femeie, îmi spune ea, nu te lua cu ăștia, că nu ai sorți de izbândă. Eu am să-ți fac un bine, că știu că nu ești nebună și am să te trimit la un sanatoriu pentru boli psihice unde mai mult trebuie să te prefaci, dacă vrei să îți meargă bine. Și așa am ajuns la Glod. De asta, vreau să știe întreaga lume că uite așa mi-am nenorocit eu mintea și curu`, pentru opt săpunuri Duru…!

 Aplauze și râsete.  

Dar cum în mulțime erau mai mult bărbați, problema avortului era cam fără sens. Dar subiectul devenise simpatic prin modul plastic în care povestise femeia.

– Doamnă, doamnă, strigă doctorul Adamache… Am eu aici una bună, bună de tot. Nu mă pot abține să nu o spun. Să vedeți că are legătură cu cazu` matale…! Un tânăr medic e repartizat la dracu’n praznic într-un mic orășel muncitoresc. Trec zilele, trec săptămâni și luni și vine vara. Să-și ia concediu nu poate, că nu are înlocuitor. Iar înlocuitor cei de la direcție nu-i promit decât la toamnă, la iarnă. De asta bietul doctor se înțelege cu un inginer să-i țină locul, să facă el față cumva, până trage și el o fugă până la mare. Îi explică cum că medicina nu e cine știe ce, dacă vine unul răcit să-i pună picături în nas, dacă tușește să-i dea sirop. Totul merge strună primele zile, inginerul se descurcă foarte bine până când vine o tinerică. Domnule doctor, am o mare problemă, am rămas gravidă și nu vreau copilul. Nu se poate face nimic? Domnișoara insistă până îl înduplecă. De asta inginerul o întreabă: Domnișoară, de câte ori te piși pe zi? De vreo trei, patru ori … Cam cât? Cam un sfert de litru odată. Inginerul ia o foaie de hârtie, ia un creion, se adâncește în calcule și apoi îi zice:  Uite cum stăm, nu te piși mata treizeci de zile și se îneacă singur.

Hohote și aplauze.

Fragment din romanul Laika, în pregătire la Editura Cartea Românească