Lance Armstrong: Da, m-am dopat, totul este din vina mea
Lance Armstrong a recunoscut pentru prima oară în public, într-un interviu acordat realizatoarei TV Oprah Winfrey, că a luat produse dopante în timpul carierei sale cicliste, după mai mult de zece ani în care a negat acest lucru, informează AFP.
El a răspuns “da” atunci când realizatoarea TV Oprah Winfrey l-a întrebat dacă s-a dopat în timpul celor șapte victorii la Turul Franței (1999-2005), într-un prim interviu acordat după ce a fost radiat pe viață din ciclism.
Armstrong s-a declarat “dezamăgit” pentru că s-a dopat. “Totul este din vina mea”, a spus el.
Celebrul ciclist a precizat că i-ar fi fost imposibil să câștige șapte ediții consecutive ale Turului Franței (1999-2005) fără să se dopeze.
El a recunoscut că a făcut transfuzii sangvine, a luat testosteron, cortizon și hormoni de creștere.
“Cocktailul meu era EPO, transfuziile și testosteronul. La începutul carierei mele exista cortizon, iar apoi a început generația EPO, în anii ’90”, a adăugat el.
El a mai spus că nu și-a forțat niciun moment coechipierii să se dopeze și că niciodată nu a avut sentimentul că trișează.
Lance Armstrong a mai spus că nu s-a dopat la edițiile Turului Franței din 2009 și 2010.
Uniunea Ciclistă Internațională a anunțat, în luna octombrie 2012, că i-a retras lui Lance Armstrong cele șapte titluri din Turul Franței, după un raport al Agenției Antidoping Americane (USADA) în care rutierul texan era acuzat de dopaj sistematic.
USADA a întocmit un dosar cu peste 1.000 de pagini în cazul Lance Armstrong, care conține probe evidente și mărturiile unor foști coechipieri ai rutierului, ce dovedesc că americanul crease un sistem complex de dopaj, la echipa la care era lider, US Postal. Fostul sportiv este acuzat că a utilizat substanțe interzise, printre care EPO și steroizi, precum și transfuzii sanguine, de-a lungul carierei sale. Potrivit mărturiilor culese de USADA, mai mulți coechipieri ai lui Armstrong s-au dopat în același timp cu liderul echipei.
Joi, Comitetul Olimpic Internațional i-a cerut ciclistului american Lance Armstrong să returneze medalia de bronz câștigată în proba de contratimp la Jocurile Olimpice din 2000 de la Sydney.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026