Larry Flynt vrea să vândă sediul Hustler din Beverly Hills
Larry Flynt, publisherul revistei pentru adulți Hustler, se pregătește să vândă sediul companiei sale, o clădire de zece etaje situată în Beverly Hills, California, pentru care a primit deja oferte de 85 milioane de dolari, potrivit Bloomberg.
Larry Flynt, publisherul revistei pentru adulți Hustler, se pregătește să vândă sediul companiei sale, o clădire de zece etaje situată în Beverly Hills, California, pentru care a primit deja oferte de 85 milioane de dolari, potrivit Bloomberg.
Trei investitori “finaliști” au licitat aproximativ 85 milioane de dolari pentru clădire, a declarat pentru Bloomberg o sursă apropiată discuțiilor.
Una dintre companiile care doresc să preia proprietatea este Tishman Speyer Properties, care deține printre altele și Rockefeller Center din New York.
“Analizăm posibilitatea să vindem clădirea. Este un activ valoros, al cărui capital credem că ar putea fi utilizat mai productiv în alte zone. În prezent însă nu a fost luată nicio decizie”, a declarat Arthur Sando, vicepreședinte pentru comunicare la Flynt Management Group, citat de Bloomberg.
Sediul companiei lui Larry Flynt a fost construit în 1972 pentu o bancă și a fost preluat în 1984 de actualul proprietar. În prezent, printre chiriași se numără consulatele Braziliei și Ecuadorului, pe lângă firma de publishing a omului de afaceri.
Clădirea de geamuri este neagră, cu formă ovală. În fața clădirii este expusă o sculptură în bronz care îl portretizează pe actorul John Wayne pe un cal, iar pe acoperiș este inscripționat “Flynt Productions” cu litere albe.
Interiorul proprietății este decorat cu carpete și draperii groase, mobilier în stil rococo și lămpi Tiffany. La intrare, vizitatorii sunt întâmpinați de o recepționeră în spatele unui birou uriaș, pe care sunt expuse în evantai exemplare Hustler, Hustler’s Taboo și Barely Legal.
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
De ce iubesc miliardarii din tech jachetele negre de piele? De la Jensen Huang la Elon Musk și Jeff Bezos, cum a devenit simbolul rebeliunii uniforma celor mai puternici oameni din Silicon ValleyEveniment · 14 noiembrie 2026