Leasing bancar de 400 mil. euro la sase luni
Leasing bancar de 400 mil. euro la sase luni
Companiile membre ale Asociatiei de Leasing Bancar (ALB) au incheiat in primele sase luni ale anului contracte de 393 de milioane de euro.
Asociatia estima pentru intreg anul finantari de achizitii de peste 800 mil. euro, cu 50% mai mult fata de nivelul inregistrat in 2004.
Valoarea ar putea fi depasita mai ales ca de luna aceasta pe lista membrilor ALB a intrat din aceasta luna si una dintre cele mai importante companii independente de pe piata leasingului, Motoractive.
“Ca urmare a cererii pietei, am decis deschiderea asociatiei catre acel sector al industriei leasingului care este reprezentativ, dar nu apartine bancilor comerciale”, a explicat Adriana Ahciarliu, secretar general al ALB.
In prezent ALB reuneste noua societati de leasing afiliate unor banci, respectiv Alpha Leasing, BRD Sogelease, BT Leasing Transilvania, Finans Leasing, HVB Leasing, Piraeus Leasing, Raiffeisen Leasing, UniCredit Leasing si Volksbank Leasing.
Potrivit datelor ALB, autovehiculele au reprezentat o pondere de 70% din totalul contractelor finantate la nivelul asociatiei, cu o valoare de 274 de milioane de euro. Segmentul de echipamente a ocupat locul al doilea in topul finantarilor, cu 24% (97 de milioane de euro), fiind urmate de sectorul imobiliar, cu 6% (22 de milioane de euro).
Autoturismele au dominat segmentul finantarilor de autovehicule, detinand o pondere de 58%, ceea ce echivaleaza cu o valoare a contractelor de 154 de milioane de euro.
Clientii societatilor de leasing membre ALB au fost cu preponderenta companii (90%), urmate de clienti persoane fizice (6%) si sectorul public (4%).
Contractele de leasing s-au incheiat, cel mai frecvent, pe perioade de 2-3 ani sau 3-4 ani, ambele variante avand o pondere de circa 33% din totalul contractelor. Contractele incheiate pe 4-5 ani si 1-2 ani reprezinta cate 10%, cele pe o perioada de cinci ani sau mai mult – 9% si contractul pe un an de zile – 5%.
Piata de leasing a fost estimata anul trecut la aproximativ 1,4 – 1,5 miliarde de euro (volumul bunurilor finantate) sau 1,8-1,9 miliarde de euro (valoarea contractelor de leasing, care include pe langa pretul fara taxe al bunurilor finantate si alte cheltuieli aferente finantarii, mai putin TVA). Valoarea este departe de potentialul de 4-5 miliarde de euro pe care il avanseaza unii dintre jucatorii din piata.
ALB estimeaza ca piata de leasing va ajunge anul acesta la un total al contractelor in valoare de 1,8 – 2 miliarde de euro, in conditiile in care primul semestru a atins un miliard de euro.
“Noi intrevedem o crestere a finantarilor pe sectorul imobiliar pana la finele anului”, sustin reprezentantii ALB.
Estimarile ALB au luat in considerare intrarea pe piata din Romania a unor societati specializate in domeniul leasingului imobiliar.
Astfel, ALB vizeaza o cota de piata de 45% pentru sfarsitul anului.
De asemenea, estimeaza ca societatile de leasing afiliate bancilor vor domina piata leasingului cu o cota de 55%, ele fiind urmate de cele captive (30%) si cele independente (15%).
ALB a fost infiintata in anul 2004. In acel moment pe piata locala de leasing exista o singura asociatie a companiilor de profil, ASLR (Asociatia Societatilor de Leasing din Romania), din care de altfel facea parte si Motoractive.
ASLR a anuntat ca membrii sai au contribuit in prima jumatate a acestui an cu 60% din numarul total al contractelor de leasing de un mi-liard de euro incheiate in prima jumatate a acestui an. ionut.bonoiu@zf.ro
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026