Legende din Guatemala/ de Rodica Grigore

După lovitura de stat militară din anul 1921, mulți oameni de cultură, printre care și Miguel Ángel Asturias, sunt siliți să părăsească Guatemala din cauza persecuțiilor politice. După o scurtă ședere la Londra, unde intenționa să studieze economia politică, Asturias se stabilește la Paris, unde rămâne până în anul 1933; studiază la Sorbona și e pasionat de cursurile de antropologie și lingvistică ale profesorului Georges Raynaud, prelegerile acestuia vizând „Miturile și religiile Americii prehispanice”. Aici, el intră în legătură cu mișcarea suprarealistă franceză, devenind unul dintre apropiații lui André Breton, și îi cunoaște pe Jean Cocteau, Louis Aragon, Tristan Tzara, Pablo Picasso, dar și pe latino-americanii Alejo Carpentier, Arturo Uslar Pietri sau Alfonso Reyes. Este din ce în ce mai interesat de vechea cultură maya, începând să traducă în limba spaniolă, împreună cu José María González de Mendoza, epopeea indienilor „quiché”, Popol Vuh, după versiunea franceză a lui Raynaud. În paralel cu studiul vechilor texte ale Americii precolumbiene, Asturias valorifică sugestiile legendelor și miturilor pământului său natal și definitivează volumul Leyendas de Guatemala (Legende din Guatemala), care e publicat la Madrid, în 1930. Tot în acest an, apare traducerea în franceză a cărții menționate, beneficiind de prefața entuziastă a lui Paul Valéry (care definește pe bună dreptate textele acestea drept „o serie de istorii-vise-poeme”). Succesul este imediat, scriitorul fiind recompensat cu Premiul Sylla Monségur, în anul 1931.  

 „Între «real» și «magic» există o a treia categorie a realității. Este vorba despre o îmbinare a vizibilului cu intangibilul, a halucinației cu visul. E ceva asemănător cu ceea ce încercau  să realizeze suprarealiștii grupați în jurul lui André Breton și e ceea ce am putea numi «realism magic». Un indian sau un metis dintr-un sătuc oarecare ar putea să descrie ca și cum ar fi văzut cu ochii lui o piatră uriașă transformându-se într-un om sau într-un nor.  Aceasta nu este o realitate tangibilă, ci implică înțelegerea profundă a forțelor supranaturale. De aceea, atunci când trebuie să-i dau un nume, să-i pun o etichetă literară, o numesc «realism magic»”, spunea Miguel Ángel Asturias într-un interviu realizat de biograful său Günter W. Lorenz, discutându-și pe larg metoda de creație. Iar această metodă, deși legată de o parte a criticii doar de marile romane ale laureatului Premiului Nobel pentru Literatură din anul 1967, Domnul Președinte (1946) și Oameni de porumb (1949), este prezentă în opera sa încă din mai puțin cunoscutele Legende din Guatemala, remarcabil volum menit pe de o parte a clarifica o viziune estetică nouă, iar pe de alta, a cizela mijloacele artistice de care scriitorul avea nevoie pentru a o putea pune în practică. Asturias a subliniat adesea că „poarta de intrare a realismului magic în istoria culturii universale a fost suprarealismul”, prin modalitățile sale specifice de a elimina raționalul în favoarea unei funcționări exclusive a principiilor universului oniric și de a susține o libertate absolută a cuvântului care dobândea, în acest context, puteri întemeietoare, fiind echivalat, la nivel simbolic, cu Logosul primordial.

Această atmosferă și aceste convingeri domină și Legendele din Guatemala. Sunt texte de proză lirică pline de accente onirice și demonstrând o concepție și o viziune diferite de întreaga literatură a momentului – și reprezentând, din acest punct de vedere, o adevărată senzație literară. Până și experții într-ale avangardelor au fost surprinși și mai mult sau mai puțin deconcertați de uluitoarea capacitate a lui Asturias de a recrea mituri, de a repovesti legende străvechi cu extraordinare intuiții poetice, demonstrând nu doar o artă a imaginației cum de puține ori literatura epocii mai văzuse, ci și o tehnică a muzicalizării textului arareori practicată în acei ani. De altfel, Asturias va mărturisi: „Mențin totdeauna o preocupare auditivă în textele mele. Pot spune chiar că adesea nu sunt mulțumit de câte o pagină pe care am scris-o și o reiau de mai multe ori, până o fac, cum s-ar spune, să sune bine.” Scriitorul demonstrează, în acest volum, o viziune magică pe care doar poetul o poate percepe și exprima la justa valoare, dar și o convingere aparte, în conformitate cu care doar recursul la mit și la gândirea mitico-magică pot da glas autentic sincretismului american, parte componentă a mult discutatei identități latino-americane.

Cartea începe cu un text intitulat Guatemala, veritabil elogiu adus acestei țări despre care Asturias vorbește în termeni superlativi, considerând că patria sa e principala moștenitoare a vechilor civilizații precolumbiene, iar nostalgia ce domină fiecare rând are darul de a da ansamblului un aer specific și o profunzime aparte. Urmează o scurtă intervenție a naratorului, purtând titlul Ahora que me acuerdo (Acum că-mi amintesc), iar apoi cele cinci legende propriu-zise: Leyenda del Volcán, Leyenda del Cadejo, Leyenda de la Tatuana, Leyendas del Sombrerón, Leyenda del tesoro del Lugar Florido. La fel cum va proceda mai târziu Gabriel García Márquez în romanul său Un veac de singurătate, Asturias (în paranteză fie spus, unul dintre marii maeștri ai amintitului scriitor columbian), vorbește despre credințele și tradițiile latino-americane făcându-și cititorul să se întrebe la tot pasul dacă mai poate exista o graniță clară care să despartă realitatea de universul imaginației și ficțiunea de faptul brut. Ceea ce e legendar devine, astfel, nu doar credibil, ci întotdeauna veridic, scriitorul știind perfect cum să demonstreze că domeniul lui „se spune că/ se pare că/ se crede că” devine, în spațiul cultural latino-american, acela al lui „s-a întâmplat astfel”. Pe de altă parte, la fel ca în filmele lui Luis Buñuel sau în picturile lui Man Ray, perspectivele se succed și se suprapun cu repeziciune, efectul de lectură fiind unul al confuziei controlate, dar care depășește cu hotărâre estetica suprarealistă pentru a afirma noi tehnici și modalități expresive, care, sub numele de „real miraculos” (cum îi va spune Alejo Carpentier) sau de realism magic vor domina literatura din această parte de lume în deceniile care vor urma.    

Miguel Ángel Asturias, Leyendas de Guatemala, Catedra, Letras Hispanicas, 2010