Legile evoluției sau cod divin?/ de Elisabeta Lăsconi

Natura, cu regnurile ei, a evoluat după niște legi, în cele din urmă, descifrabile sau, dimpotrivă, minunile ei de armonie și ordine sunt semne ale unui cod divin impenetrabil? Întrebarea revine ca laitmotiv în Semnătura tuturor lucrurilor de Elizabeth Gilbert, un roman serios, impresionant despre secolul al XIX-lea, când știința avansează cu pași gigantici, progresul pare de nestăvilit și revoluția industrială anunță mutații radicale.

Un roman surprinzător venit de la autoarea unui bestseller – Mănâncă, roagă-te, iubește, care a făcut turul planetei, un roman ambițios prin care depășește așteptările și intră în rândul autorilor de substanță, cu mize profunde. În interviuri, Elizabeth Gilbert și-a recunoscut preferința pentru scriitorii secolului al XIX-lea, îi are ca model, fără să uite însă de prefacerile prin care a trecut de atunci romanul.

Semnătura tuturor lucrurilor este construit pe formula romanului biografic, având-o ca personaj principal pe Alma Whittaker. În buna tradiție a prozei de odinioară, înainte de venirea pe lume a eroinei se fixează povestea familiei, destinele părinților. Amândoi sunt figuri emblematice pentru Lumea Nouă: tatăl are origine modestă, fiu de grădinar care îngrijea grădinile regale din Londra, dar străbate continente și devine nu doar botanist priceput, ci și un întreprinzător plin de noroc, mama vine dintr-o familie olandeză cu reușite în același domeniu.

Alma crește pe un domeniu oragnizat fără cusur, între doi oameni excepționali prin cultul muncii și inteligență practică, are parte de o educație superioară, comparată cu toți de vârsta ei. Ea însăși dovedește de timpuriu nu doar o minte sclipitoare, ci și o imensă curiozitate față de natură, foame de cunoaștere și disciplină de studiu. Viața îi oferă tot ce-și dorește, chiar și ce nici nu visează, o soră, Prudence, când familia ei o înfiază pe fiica unei femei ușuratice, ucisă de soț într-o criză de gelozie.

Interesul Almei se îndreaptă spre natură, își dedică ani cercetării mușchiului, uimită să descopere și diversitatea și lentoarea schimbării. Tot atât de lente sunt și schimbările din viața ei: află din cărți licențioase misterele sexului și ale autosatisfacerii, ajunge pe domeniul ei un tânăr ieșit din comun, Ambrose, de care se îndrăgostește. Are cu el în comun interesul față de natură, are parte de o demonstrație a comunicării percepute de ea ca extaz erotic, se căsătoresc, ca să constate că el își dorește o căsnicie castă.

Viziunile asupra lumii îi deosebesc: ea crede că există o orgine a naturii, că schimbările se petrec după anumite legi, dimpotrivă, Ambrose, crede aidoma lui Jakob Böhme, că Dumnezeu și-ar fi pus semnătura pe fiecare element al naturii, întreaga lume naturală e un cod divin purtând dovada iubirii Creatorului. Ambrose o intrigă și o tulbură pe Alma, căci nu găsește explicația purtării lui ieșite din comun: au multiple afinități, se potrivesc în toate, dar îi refuză intimitate.

Dacă părinții ei plecaseră din Londra și Amsterdam în Lumea Nouă, ajungând cea mai bogată familie din Philadelphia, Alma își trimite soțul cât mai departe, în Tahiti. Când primește vestea morții lui, cu un pachet cu desenele având același model – un tânăr băștinaș, pornește și ea spre același loc exotic, ca să afle secretul lui Ambrose, cu bănuiala unei predispoziții homosexuale. Experiența trăită acolo este răvășitoare, prilej pentru a descoperi și efectele colonialismului asupra localnicilor.

Revelațiile din Tahiti o tulbură, dar mintea ei cercetătoare o echilibrează iarăși, așa că pornește spre Europa, iar la Asterdam regăsește familia mamei, pe fratele părăsit când era foarte mic. În tot acest timp, scrie cu frenezie concluziile cercetărilor ei de-o viață despre mușchi, refuză însă publicarea studiului ei, iar după câțiva ani cartea lui Charles Darwin despre originea și evoluția speciilor îi confirmă ideile.

Eroina, cu numele ce trimite clar la Alma Mater, are parte de o senectute senină, cunoaște pe un alt pasionat de cercetarea naturii ca și ea, care avusese aceleași intuiții, sistematizate de Charles Darwin, doar că regăsește în el ceva din ființa lui Ambrose, din încrederea lui într-o semnătură divină ce explică tot ceea ce știința nu poate explica. Alma este un personaj memorabil, care, lucru extrem de rar într-un roman, trăiește între personaje tot atât de neobișnuite ca inteligență, gândire originală și profunzime. Toate – credibile și cuceritoare.

Elizabeth Gilbert, Semnătura tuturor lucrurilor, traducere din limba engleză de Anca Bărbulescu, Editura Humanitas, 2014, 528 pag.