Legislativul are dileme fata de anchetarea unor parlamentari
Conducerea Camerei Deputatilor nu a putut lua ieri, din cauza lipsei de cvorum, o decizie privind cererea Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) referitoare la deputatul Miron Mitrea, presedintele acestui for, Bogdan Olteanu anuntand ca va solicita Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) un punct de vedere privind accesul parlamentarilor la dosarul acestuia
Conducerea Camerei Deputatilor nu a putut lua ieri, din cauza lipsei de cvorum, o decizie privind cererea Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) referitoare la deputatul Miron Mitrea, presedintele acestui for, Bogdan Olteanu anuntand ca va solicita Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) un punct de vedere privind accesul parlamentarilor la dosarul acestuia. Presedintele Camerei a precizat, totodata, ca, in cadrul discutiilor din Biroul Permanent, s-a insistat asupra solicitarii unui punct de vedere al CSM, avand in vedere ca aceasta situatie este fara precedent, intrucat deputatii au primit dosarul lui Mitrea, dar potrivit legii, un dosar nu poate nu facut public inainte de a intra pe rolul instantei. DNA a cerut, luni, Camerei aviz pentru declansarea urmaririi penale in cazul lui Miron Mitrea, vizat intr-un dosar de coruptie. Ieri, DNA a cerut acelasi lucru pentru senatorul PC Codrut Seres, acuzat in cazul dosarului privatizarilor din energie. Cereri similare au mai fost facute de DNA in cazul senatorului Paul Pacuraru, ministru al muncii, si a deputatului Adrian Nastase. Curtea Constitutionala a decis in trecut ca un parlamentar nu poate fi cercetat fara acordul camerei din care face parte.
-
Caroseriile Ferrari și McLaren se fac într-o comună din Argeș. Omul care a construit fabrica a făcut apoi o Arcă a lui Noe „în mărimea ei biblică“Eveniment · 15 noiembrie 2026
-
Turismul din Praid s-a prăbușit după inundarea salinei. „A căzut businessul cu 80%“, spune proprietara unei pensiuniEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Boomul AI începe să se clatine: Companiile care construiesc infrastructura centrelor de date au pierdut 4.200 de miliarde de dolari la bursăBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026