Lehman Brothers se pregătește să iasă din faliment
Lehman Brothers, banca americană de investiții a cărei prăbușire a cauzat criza financiară mondială, ar putea ieși din faliment până în primăvara anului viitor după ce a ajuns la un acord cu instituțiile cărora le datorează bani. Mai mulți creditori…
Lehman Brothers, banca americană de investiții a cărei prăbușire a cauzat criza financiară mondială, ar putea ieși din faliment până în primăvara anului viitor după ce a ajuns la un acord cu instituțiile cărora le datorează bani.
Mai mulți creditori ai Lehman Brothers față de care banca are obligații financiare de peste 100 de miliarde de dolari (69 mld. euro) sunt de acord cu un plan de reorganizare care ar permite instituției ieșirea din cel mai mare faliment produs vreodată în Statele Unite, scrie agenția de presă Thomson Reuters. Un număr de 30 de bănci, fonduri de hedging și alți creditori s-au angajat în scris să sprijine planul propus de banca aflată sub administrare specială, în conformitate cu legea falimentului din SUA (Chapter 11).
Creditorii au convenit să nu își promoveze propriile propuneri atâta timp cât planul Lehman Brothers păstrează un sprijin suficient, iar banca va ieși din faliment până la 31 martie 2012. Banca speră să distribuie circa 65 mld. dolari creditorilor ale căror cereri se ridică la 322 mld. dolari.
Directorul general al Lehman Brothers Bryan Marsal a declarat că planul este un compromis “corect și rezonabil”, care va accelera procedura de faliment și va permite evitarea unor litigii de lungă durată.
Lehman Brothers a făcut cerere de intrare în faliment pe 15 septembrie 2008, cu active de 639 de miliarde de dolari, iar prăbușirea băncii a declanșat criza financiară mondială.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026