Lelia MUNTEANU, Gândul: Viteza luminii pe întuneric
Titularul ministerului Marilor Promisiuni așteaptă să intre în direct. Își îndreaptă nodul cravatei, își drege vocea. Două subiecte fierbinți: pensiile și autostrăzile.
Titularul ministerului Marilor Promisiuni așteaptă să intre în direct. Își îndreaptă nodul cravatei, își drege vocea. Două subiecte fierbinți: pensiile și autostrăzile.
– Stimați telespectatori, astăzi vom analiza împreună impactul împăcării Bahmu-Prigoană asupra deficitului de cont curent. (Domnule Pelican, doamnă Tatoiu, bine ați venit în studioul nostru). Dar, înainte de aceasta, avem un invitat de seamă – ministrul Marilor Promisiuni. Bună seara, domnule ministru.
– Bună seara, dumneavoastră, invitaților dumneavoastră și telespectatorilor care ne privesc.
– Ați promis în campania electorală că veți mări pensiile și autostrăzile.
– Într-adevăr.
– Înseamnă că ați stabilit o legătură între cele două obiective strategice.
– Bineînțeles.
– Vă rog să detaliați.
– Firește.
– ?
– Sloganul cu care am câștigat alegerile, ”Dreptate până la capăt” se referă în mod explicit la faptul că, odată terminate autostrăzile – până la ultimul drum, vom putea mări, de îndată, și pensiile. Concret, bătrânii nu vor mai avea curajul să traverseze autostrada, iar nedeplasându-se vor economisi bani. În caz contrar, filosofia financiară este aceeași. Doar că, în plus, ar trebui să achite și taxa de autostradă, personal sau prin urmași.
TATOIU: Am auzit că vreți să încasați taxa de autostradă prin SMS!
-
Producția industrială a scăzut în primele 9 luni din 2026 cu 3,7% ca serie brută, luna septembrie aducând o reducere mai accentuată, de peste 6%ZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa. „Soluția e fiscală, nu monetară”. Urmăriți o discuție cu ADRIAN CODIRLAȘU, președinte CFA RomâniaInfo · 13 noiembrie 2026
-
România Viitorului: Inovație. Responsabilitate. Competitivitate - Liderii care transformă economia prin tehnologie, sustenabilitate și impact(auxiliar) · 13 noiembrie 2026