Lenovo: Suntem pentru prima oară numărul unu în Europa de Est
Producătorul chinez de computere Lenovo a avut în primul trimestru al anului fiscal, încheiat în iunie, venituri de 8,8 mld. dolari, în creștere cu 10%, perioadă în care compania a livrat 12,6 milioane de PC-uri, potrivit datelor comunicate de companie.
Producătorul chinez de computere Lenovo a avut în primul trimestru al anului fiscal, încheiat în iunie, venituri de 8,8 mld. dolari, în creștere cu 10%, perioadă în care compania a livrat 12,6 milioane de PC-uri, potrivit datelor comunicate de companie. „Pentru prima dată de la înființare, grupul Lenovo a fost numit cel mai mare producător de PC-uri din lume și a atins cea mai mare cotă de piață globală din istoria sa, de 16,7 procente – în creștere cu 1,7 puncte față de aceeași perioadă a anului anterior”, au spus oficialii companiei. În primul trimestru fiscal, Lenovo a devenit lider pe piața PC-urilor în zece țări din regiune, inclusiv Germania, și „a devenit numărul unu în Europa de Est pentru prima dată”, potrivit sursei citate. În primul trimestru fiscal, laptopurile Lenovo au avut cea mai mare contribuție la veniturile globale ale companiei, generând 52 la sută din aceste venituri.
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 20.08.2013.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026