Leonardo se extinde de la est la vest
Aproape fara exceptie, lanturile interationale, indiferent ca este vorba de supermarketuri sau magazine de imbracaminte, au intrat pe piata romaneasca prin vestul tarii, dupa ce in prealabil si-au dezvoltat retele puternice in tari precum Cehia, Polonia sau Ungaria
Aproape fara exceptie, lanturile interationale, indiferent ca este vorba de supermarketuri sau magazine de imbracaminte, au intrat pe piata romaneasca prin vestul tarii, dupa ce in prealabil si-au dezvoltat retele puternice in tari precum Cehia, Polonia sau Ungaria. Istoria se schimba radical in cazul retelei de magazine de incaltaminte Leonardo.
Cu peste 50 de magazine deschise in Romania, reteaua Leonardo a pus ochii si pe piata din Ungaria, unde a ajuns sa detina 11 magazine.
“Anul trecut am deschis primul magazin din Ungaria. Acum avem 11 magazine deschise in aceasta tara. Avantajul acestei tari este ca, spre deosebire de Romania, are un comert mult mai dezvoltat. Toate magazinele pe care le-am deschis in Ungaria sunt amplasate in centre comerciale mari. Aici, chiriile sunt de cateva ori mai mici decat in Romania, iar valoarea medie a cheltuielilor facute de vizitatori este mult mai ridicata” a declarat Cristian Angelescu, director de marketing al Leonardo.
Potrivit acestuia, daca Ungaria este o piata foarte concurentiala, pe piata romaneasca concurenta este mult mai slab organizata.
“Avem doar concurenti locali, cu cel mult 4-5 magazine, in timp ce noi avem 51 de magazine in 32 de orase din Romania. Numai in Bucuresti avem 7 magazine. Targetul nostru il reprezinta segmentul de clienti cu venituri medii, dar acestia reprezinta o “felie” pe care o urmaresc si magazinele de electronice si electrocasnice” adauga Angelescu.
Reprezentantii companiei nu au dat publicitatii rezultatele activitatii pe anul trecut. Conform MInisterului Finantelor, datele pe anul 2001 indica o cifra de afaceri de aproape 17 milioane de dolari, aproape dubla fata de anul anterior.
Cu toate acestea, se pare ca anul acesta, cresterea va fi mult mai redusa, din cauza evolutiei surprinzatoare a vremii: iarna tarzie si primavara aproape deloc.“Afacerea noastra este foarte dependenta de vreme. Dupa ce luna decembrie a anului trecut a fost mai calduroasa decat in alti ani, am promovat inca de la inceputul lunii ianuarie o puternica campanie de reducere a preturilor cu 50%” a mai spus Angelescu. Vremea s-a inrautatit apoi pe primele trei luni ale anului si produsele de iarna au inceput sa fie din nou cautate.
“Vindeam foarte bine, insa vindeam aproape in pierdere, deoarece nu puteam sa urcam din nou preturile”. Apoi, alta nepotrivire. “Aproape imediat s-a trecut la sezonul de vara, ceea ce ne-a dat peste cap vanzarile de produse de primavara. Oamenii intrau in magazin in ghete, deoarece era frig afara si erau interesati de papuci si de sandale, avand in vedere ca se anuntau calduri puternice” a adaugat Angelescu.
Situatia se va redresa insa in aceasta vara, crede reprezentantul Leonardo. “Am suplimentat stocurile de produse de vara, in speranta ca daca vremea ne va ajuta sa recuperam o parte din ceea ce am pierdut in prima parte a anului” conchide Angelescu. ionut.bonoiu@zf.ro
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026