Leul a deschis in crestere usoara
Moneda nationala a deschis sedinta valutara de astazi in usoara apreciere fata de sedinta precedenta, insa a revenit relativ rapid sub nivelul maxim atins miercuri. "In deschidere, cursul a fost de 3,3710 lei/euro, usor mai ridicat decat cel de miercuri
Moneda nationala a deschis sedinta valutara de astazi in usoara apreciere fata de sedinta precedenta, insa a revenit relativ rapid sub nivelul maxim atins miercuri.
“In deschidere, cursul a fost de 3,3710 lei/euro, usor mai ridicat decat cel de miercuri. Dupa deschidere, cursul a urcat la 3,3715 lei/euro”, a declarat un dealer.
Ulterior acestei cresteri, cursul a coborat la 3,3680 lei/euro, pentru a urca, din nou, la 3,3695 lei/euro.
“In regiune, piata este in usoara apreciere. Banca Centrala Europeana are sedinta astazi, iar probabil ca cei care care se uita vor incerca sa detecteze semnale privind urmatoarea miscare a institutiei in ceea ce priveste rata dobanzii”, a mai spus dealerul. Mediafax
-
Interviu ZF. Nicoleta Deliu-Pașol, directorul de comunicare al BCR: „Mi-ar plăcea ca toți tinerii să înțeleagă că, dacă încep să economisească sume mici, dar de foarte devreme pot să ajungă să aibă semnificativ mai mulți bani decât cineva de 40-50 de ani, care își permite să economisească de 4-5 ori mai mult decât ei”Bănci și Asigurări · 13 noiembrie 2026
-
Prima veste bună după mai bine de un an. Economia începe să își revină: T3 marchează prima creștere economică față de trimestrul anterior, +2,1%, peste așteptări, ceea ce face ca la 9 luni scăderea din prima jumătate a anului să se reducăZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Digi Communications a trecut pe o pierdere de 9 mil. euro în T3 2026, față de un profit de 17 mil. euro anul trecut, deși veniturile au crescut cu 13%, la 633 mil. euroZF 24 · 13 noiembrie 2026