Leul bate pasul pe loc în fața euro
Leul a pierdut ieri ușor teren pe piața valutară interbancară, jucătorii reacționând la afirmațiile guvernatorului BNR Mugur Isărescu că nu favorizează o scădere prea mare a cursului, dar și la veștile proaste venite din economia germană.
Leul a pierdut ieri ușor teren pe piața valutară interbancară, jucătorii reacționând la afirmațiile guvernatorului BNR Mugur Isărescu că nu favorizează o scădere prea mare a cursului, dar și la veștile proaste venite din economia germană. BNR a calculat ieri un curs de 4,1065 lei pentru un euro, în scădere cu 0,62 bani față de ziua precedentă. Pe piața interbancară euro se tranzacționa însă în a doua parte a zilei peste pragul de 4,11 lei.
“Leul s-a depreciat după ce guvernatorul a spus că nu vrea să se bazeze doar pe curs ca să încetinească inflația. Mișcarea a fost însă și în ton cu regiunea”, a comentat un dealer. În lunile trecute jucătorii au interpretat că BNR a încurajat aprecierea leului pentru a contracara presiunea de scumpire a bunurilor importate. Piața valutară s-a deschis ieri în cotații de 4,11 lei pentru un euro, iar în așteptarea discursului guvernatorului BNR euro coborâse până spre 4,1 lei.
Pe piața monetară dobânzile au rămas nemodificate, dealerii cotând rate de 4%-4,5% pe an pentru plasamentele pe o zi. Doar pe titlurile de stat au apărut mai multe ordine de vânzare, mai ales pe scadențele de până la un an, spun dealerii, jucătorii reacționând probabil la prognoza mai mare de inflație a BNR. Banca centrală anticipează că inflația va rămâne la 5,1% în decembrie, față de 3,6% cât anticipa în februarie.
-
Temperaturile au scăzut drastic în toată țara. ANM anunță vânt puternic, ploi și ninsoriEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Test auto ZF Tesla Model Y AWD Premium Dual Motor. Partea întâi: testul clasic – cum se conduceAuto · 14 noiembrie 2026
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026