Leul s-a consolidat luni dimineață
Cursul de schimb a fluctuat ușor în jurul nivelului de 4,35 lei/euro în prima oră a ședinței interbancare de luni, într-o piață liniștită și cu volume foarte reduse de tranzacționare.
La deschidere euro a fost cotat la 4,3480 – 4,3500 lei, cu 0,7 – 0,8 bani peste cotațiile de vineri din jurul orei 16:30, de 4,3400 – 4,3430 lei/euro.
Ulterior, paritatea a oscilat ușor, astfel că cel mai redus nivel tranzacționat a fost de 4,3480 lei/euro, iar maximul a fost de 4,3505 lei/euro.
La ora 10:10, băncile cotau euro la 4,3460 – 4,3490 lei, iar volumele de tranzacționare erau foarte reduse, potrivit dealerilor.
“Ședința ar putea fi una liniștită având în vedere că străinii nu par a fi interesați de titlurile de stat cu scadență redusă pe care Finanțele vor să le vândă astăzi. Din ce s-a putut observa la licitațiile din ultima perioadă, străinii sunt mai interesați de titlurile cu maturitate mai mare”, a afirmat un dealer.
La cea mai recentă licitație organizată de Ministerul Finanțelor Publice, de joi, Trezoreria a atras 3,1 miliarde lei printr-o emisiune de obligațiuni cu scadența la cinci ani, suma împrumutată fiind de șase ori mai mult decât cea vizată. În același timp, costurile de finanțare au coborât cu 1,17 puncte procentuale față de luna decembrie, la 5,4% pe an, acesta fiind cel mai redus nivel înregistrat vreodată pentru obligațiuni cu maturitate la cinci ani.
După prima oră a ședinței interbancare de la București, zlotul se deprecia cu 0,2% în raport cu euro, iar forintul se întărea cu 0,2%.
Banca Națională a României (BNR) a publicat vineri un curs de referință în creștere ușoară, cu 0,22 bani, la 4,3373 lei/euro. În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,3351 lei/euro, reprezentând minimul din 30 ianuarie 2012. Raportat la nivelul de joi, leul s-a apreciat cu 1,8% de la începutul anului.
Leul a început să se aprecieze de la jumătatea lunii decembrie, jucătorii mizând inițial pe stabilitate politică și încheierea unui nou acord cu FMI. De asemenea, au fost atrași și de randamentele la titlurile de stat, având în vedere că pe valutele din regiune se așteaptă tăieri de dobândă. Apetitul jucătorilor străini s-a accentuat însă după anunțul JP Morgan de marți seară privind includerea obligațiunilor României într-un indice al băncii.
Pentru moneda americană, cursul a urcat la 3,2484 lei/dolar, de la 3,2431 lei/dolar joi. În sesiunea de joi, referința s-a plasat la minim din 29 februarie, când dolarul a fost cotat la 3,2357 lei.
În schimb, referința pentru francul elvețian a continuat să scadă, la 3,4758 lei/franc, ajungând astfel la cel mai redus nivel din 5 iulie 2011. La data menționată, cursul a fost de 3,4229 lei/franc.
Cursurile de referință leu/dolar și leu/franc sunt calculate de Banca Națională a României în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc.
Dobânzile practicate luni dimineață de bănci pentru plasamentele pe termen de o zi sunt de 5,25% – 5,75% pe an, ușor peste rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 5,25% pe an. În ședința precedentă, dobânzile afișate de bănci au fost la 4,98% – 5,48% pe an.
-
Ciprian Dascălu, economist-șef BCR: Creșterea economică din T3 față de T2 a fost foarte puternică, peste așteptările noastre. Este cea mai mare creștere după T1 2022ZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Pană globală la Microsoft: Outlook, Teams și Copilot au căzut, afectând companii și instituții guvernamentale din întreaga lume. Milioane de utilizatori au rămas fără acces. UPDATE ora 14:00. Serviciile încă nu sunt funcționale, dar Microsoft transmite că le restabilește treptatEveniment · 13 noiembrie 2026
-
CEC BANK PENTRU AFACERI ROMÂNEȘTI – Cum dezvoltăm stocarea de energie pentru a avea facturi mai mici?(auxiliar) · 13 noiembrie 2026