Leul tare, o himera pentru inca multi ani

Banca Nationala a anuntat saptamana trecuta ca va iesi pe piata in curand cu o bancnota care in America ar fi un monstru monetar: bancnota de 500.000 de unitati, care la noi se cheama lei.

Sigur, ar putea veni imediat replica: dar in Italia sau Japonia, care sunt fara indoiala niste economii prospere, nu sunt banii la fel de mari?

Sunt, numai ca singura problema este ca nu devin din ce in ce mai mari. Sunt stabili.

Solutia Bancii Nationale de a fluidiza incasarile si platile prin emiterea sistematica a unor bancnote din ce in ce mai mari este simptomul a doua neputinte.

Una, de a nu putea stapani inflatia, care, in mod obiectiv, nu i se poate reprosa numai acestei institutii. A doua, care este in mare masura in responsabilitatea acesteia, este neputinta de a trece platile si incasarile pe mijloace “neconventionale” electronice sau chiar de hartie: cecuri,cambii sau bilete la ordin.

Una dintre cele mai bine puse la punct legislatii din Romania este cea referitoare la cambie si bilet la ordin, cu prevederi in vigoare inca din 1925, dar fara obiect.

Platile cu aceste instrumente, numite efecte de comert, sunt infime ca pondere in totalul decontarilor. Periodic se lamenteaza specialistii din Banca Nationala sau din marile banci comerciale, unele inca de stat, despre neutilizarea acestor efecte, dar nu se misca nimic.

Cauza inertiei de aici, ca si in alte domenii, este relevata tot prin intrebarea Cui foloseste ? Asa incat, ori foloseste celor care se lamenteaza si au puterea de a schimba ceva vechiul sistem, ori nu foloseste dar n-au forta sa schimbe lucrurile. Mai rau ar fi sa le fie indiferent (ceea ce este foarte probabil).

Chiar daca oficialii Bancii Nationale spun de fiecare data cand sunt nevoiti sa mai anunte tiparirea unei noi bancnote, ca nu vine sa “alimenteze inflatia, ci este pur si simplu o masura pentru fluidizarea incasarilor si platilor”, oamenii, si mai ales cei mai in varsta, sunt trecuti de un fior.

Isi amintesc de anii de dupa al doilea razboi mondial, cand inflatia ajunsese sa urce atat de repede ca noile bancnote se tipareau la intervale de o luna sau mai des, iar taranii se intoarceau de la piata cu sacul de bani. Toata lumea era nu milionara, ca acum, ci miliardara.

Reticenta germanilor de adopta euro sta tocmai in legatura foarte stransa pe care si-o reprezinta intre expansiunea economica a tarii lor de dupa cel de-al doilea razboi mondial si marca “tare”, care, chiar daca a fluctuat fata de dolar destul de mult in anii postbelici, le-a asigurat o stabilitate a preturilor si o prosperitatea aproape generala.

Cosmarul hiperinflatiei anilor ’20, cand preturile ajunsesera sa schimbe de la o ora la alta, care a insotit criza economica dintr-o Germanie perdanta dupa primul razboi mondial, a ramas o permanenta sperietoare pentru economistii germani, dar si pentru oamenii de pe strada.

Intr-o economie, de orice tip ar fi aceasta, banul are nu atat o functie de schimb sau de rezerva cat de imagine a bunastarii.

De la sfarsitul secolului trecut, cand li s-a retras bancilor comerciale, in favoarea celor nationale, dreptul de a emite bancnota, increderea in moneda, adica de fapt in stabilitatea sa, este stalpul oricarui sistem monetar dintr-o anumita tara, la randul sau temelia unei economii.

Puterea regilor, altadata, sau acum a natiunii, este subliniata si de dreptul de a bate moneda. Nu exista un stat tare cu o moneda slaba.

Semnatura guvernatorilor de pe bancnotele de astazi echivaleaza, intr-un sens, cu efigiile domnitorilor. Nu stim cat s-o fi devalorizat bourul moldovenesc pe vremea lui atefan cel Mare si cat de importante erau bataliile pierdute sau castigate in ecuatie, dar devalorizarea continua a banilor pe care ii garanteaza cu semnatura lor “regii banilor” de astazi, recte guvernatorii, este alarmanta.

Guvernatorii care au taiat zerourile din coada sumelor de pe bancnote si au facut o moneda tare au ramas in memoria oamenilor.

Insa, cu inflatia de nestapanit din Romania, considerata mica daca ramane pe la 30-40%, o noua moneda, care sa marcheze un inceput, o curatenie de la care sa plecam intr-o noua viata, adica un leu cu care sa iei macar o gogoasa, daca nu un pranz, ramane o himera.