Liberalizarea pietei si UMTS, pe lista discutiilor Nica-Bon
Liberalizarea pietei si UMTS, pe lista discutiilor Nica-Bon
Presedintele France Telecom Michel Bon – membru in delegatia oficiala care-l insoteste pe premierul francez Lionel Jospin – este asteptat in cursul zilei de astazi sa viziteze sediul operatorului roman de telefonie mobila Mobil Rom/Dialog, potrivit directorului general al companiei, Bernard Moscheni.
“Domnul Bon urmeaza sa aiba o intalnire si cu ministrul comunicatiilor si tehnologiei informatiei, Dan Nica, a declarat Bernard Moscheni pentru Ziarul Financiar.
Unul din mesajele pe care el doreste sa-l transmita este accelerarea procesului de liberalizare a pietei de telefonie fixa, dar asteptam sa vorbeasca si despre procesul acordarii de licente UMTS.”
Potrivit lui Moscheni, Bon a participat la inaugurarea oficiala a companiei din 1997 si ar fi interesat sa cunoasca detalii privind evolutia sa in decursul celor patru ani de activitate. France Telecom este actionarul majoritar al New Orange, detinand, totdata, un procent de 67,8 % din Mobil Rom.
Unul din cele mai recente proiecte ale Mobil Rom este o investitie de 20 milioane de dolari pentru construirea unei retele de fibra optica, ce urmeaza a fi implementat de catre Alcatel Romania.
“Dorim ca aceasta retea sa ne permita intarirea celei actuale, in scopul atragerii a trei milioane de utilizatori pana la anul, a spus Moscheni. Reteaua de fibra optica cu o lungime de 1.500 km urmeaza sa functioneze de-a lungul intregii tari, ca o extensie a retelei radio existente.”
Proiectul urmeaza sa inceapa a fi implementat in sase luni de la semnarea contractului – in aproximativ doua saptamani, urmand sa fie gata la sfarsitul anului viitor.
Prima faza a proiectului urmeaza sa lege Bucuresti de Cluj, urmand ca, pana la sfarsitul anului viitor, sa includa si alte orase precum Oradea, Arad si Timisoara.
De asemenea, compania a lansat, la inceputul saptamanii trecute, serviciul GPRS OfficeNet Access, care permite acces Internet si intranet cu ajutorul unui laptop si al unui telefon mobil, la viteze mult mai mari fata de modemurile actuale ale telefoanelor mobile.
De la lansarea sa de acum patru ani si pana acum, Mobil Rom a investit peste 450 milioane de dolari in Romania, potrivit lui Moscheni.
La aniversarea celor patru ani de activitate, directorul companiei a spus ca preconizeaza sa investeasca inca 100 milioane de dolari anul acesta. In acest moment, compania numara aproximativ 1,3 milioane de abonati, avand o acoperire teritoriala de 93%.
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026