Libia are investiții de 60 mld. euro în străinătate
Libyan Investment Authority (LIA), fondul suveran al Libiei evaluat de analiști la 60-80 de miliarde de dolari (44-59 mld. euro), a acumulat participații într-o gamă variată de active străine, de la ziare și echipe de fotbal la bănci și textile, scrie Financial Times.
Libyan Investment Authority (LIA), fondul suveran al Libiei evaluat de analiști la 60-80 de miliarde de dolari (44-59 mld. euro), a acumulat participații într-o gamă variată de active străine, de la ziare și echipe de fotbal la bănci și textile, scrie Financial Times. Majoritatea acestora sunt însă înghețate ca urmare a măsurilor luate de Occident împotriva regimului Gadhafi.
Până acum, LIA și-a realizat investițiile prin intermediul fondurilor de private equity și a recurs la bănci europene și americane pentru a-i administra investițiile până când va acumula experiență pentru a face acest lucru singur.Totuși, în pofida încercărilor multor fonduri de private equity de a încheia parteneriate cu fondul libian, LIA s-a concentrat în special asupra Italiei, fostul colonizator al Libiei și cel mai mare partener comercial al acesteia, în ceea ce privește investițiile externe.
LIA deține 2,5% în cadrul UniCredit, cea mai mare bancă italiană din punctul de vedere al activelor, pe lângă pachetul de 4,9% deținut de banca centrală libiană. Libia a creat de asemenea un fond comun în valoare de până la 500 mil. $ cu grupul bancar Mediobanca pentru investiții în companii italiene cu probleme.
Libienii au “atacat” de asemenea active foarte importante de peste hotare. Anul trecut, LIA a achiziționat 3,1% din Pearson, proprietarul cotidianului de business Financial Times.
Libyan Arab Foreign Investment Company deține 7,5% din Juventus, clubul de fotbal controlat de puternica familie italiană Agnelli. Al-Saadi Gadhafi, un fiu al liderului libian, a făcut parte din boardul Juventus.
La un anumit moment, Tripoli a intenționat să înainteze o ofertă pentru clubul de fotbal Lazio și a investit în alt club, Triestina.
Asemeni majorității țărilor sale rivale, Libia a acumulat active imobiliare în străinătate, cum ar fi 11 Upper Brook Street, o clădire de birouri din Mayfair, Londra.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026