Lidl își caută clienții pe Facebook
Retailerul german Lidl, cel mai extins lanț de comerț din România deschide luni, 14 noiembrie, două magazine de tip discount, construite de la zero, în Constanța (Constanța), și în Târgu Jiu (Gorj), ajungând astfel la o rețea de 124 de unități la nivel național.
Retailerul german Lidl, cel mai extins lanț de comerț din România deschide luni, 14 noiembrie, două magazine de tip discount, construite de la zero, în Constanța (Constanța), și în Târgu Jiu (Gorj), ajungând astfel la o rețea de 124 de unități la nivel național.
Spre deosebire de toate celelalte deschideri ale retailerului, care au fost anunțate prin comunicate de presă, acestea au fost anunțate pe pagina de Facebook a companiei. Până în prezent nu a fost difuzat niciun comunicat de presă.
Cele două noi deschideri repetă scenariul inițiat de Lidl la finalul lunii octombrie: două magazine deschise în fiecare luni. Compania a inaugurat, oficial, la începutul lunii octombrie, cele 107 unități Plus rebranduite și 11 magazine noi. La finalul lunii octombrie germanii au început să inaugureze în fiecare luni două noi magazine costruite de la zero. În prezent, potrivit informațiilor anunțate de companie mai sunt încă 11 de deschis.
Retailerul german Lidl a preluat în 2010, de la grupul Tengelmann, rețelele de magazine de discount Plus din România și Bulgaria.
-
Interviu ZF. Nicoleta Deliu-Pașol, directorul de comunicare al BCR: „Mi-ar plăcea ca toți tinerii să înțeleagă că, dacă încep să economisească sume mici, dar de foarte devreme pot să ajungă să aibă semnificativ mai mulți bani decât cineva de 40-50 de ani, care își permite să economisească de 4-5 ori mai mult decât ei”Bănci și Asigurări · 13 noiembrie 2026
-
Prima veste bună după mai bine de un an. Economia începe să își revină: T3 marchează prima creștere economică față de trimestrul anterior, +2,1%, peste așteptări, ceea ce face ca la 9 luni scăderea din prima jumătate a anului să se reducăZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Digi Communications a trecut pe o pierdere de 9 mil. euro în T3 2026, față de un profit de 17 mil. euro anul trecut, deși veniturile au crescut cu 13%, la 633 mil. euroZF 24 · 13 noiembrie 2026