Limbă imaginară și imaginar al limbii/ de Rodica Grigore
Identitatea umană se găsește, oare, mai cu seamă în limba maternă? Este omul dominat pentru totdeauna de primele cuvinte pe care le învață în copilărie?
Identitatea umană se găsește, oare, mai cu seamă în limba maternă? Este omul dominat pentru totdeauna de primele cuvinte pe care le învață în copilărie? Și în ce măsură cel care, dintr-un motiv sau altul, părăsește o anumită țară și, implicit, o anumită limbă, adoptând alta și visând să fie adoptat de un spațiu cultural străin, e diferit? Întrebările acestea, îndreptățite toate – și niciuna dintre ele nouă! – devin și mai pasionante atunci când e vorba despre opera marilor scriitori care fie s-au afirmat într-o limbă diferită de cea maternă, fie au întruchipat, fiecare în felul său, cazuri de bilingvism.
Intitulat L’Imaginaire des langues, aplicatul studiu al lui Marie Dollé are în vedere tocmai aceste aspecte, plus, desigur, multe altele conexe și derivate din ele, încercând să evalueze cât mai exact răspunsurile implicate în opera sau luările de poziție teoretice ale unor autori reprezentativi în acest sens, de la Emil Cioran la Claude Ollier și de la Samuel Beckett la Milan Kundera, Paul Celan, Julien Green sau Andrei Makine, dar fără a pierde din vedere nici cazurile lui Elias Canetti, Victor Segalen, Gaspar Lorand sau Nancy Huston. Situațiile sunt diferite și, fără îndoială, trebuie judecate cu mare atenție, domeniul limbii și al limbajului literar poetic fiind, poate mai mult decât oricare altul, imposibil de înțeles prin intermediul simplificărilor schematice sau al unor conscrate clișee ale exegeților. Astfel, există scriitori care au trecut de la o limbă la alta, dar fără a-și închide complet căile de comunicare cu cea maternă Beckett, se știe, scrie în engleză și în franceză. Însă alții, cum ar fi, de pildă, Cioran, lasă în urmă nu doar o patrie, ci și o limbă (româna), alegând ca, după stabilirea în Franța, să scrie doar în franceză. Mai mult decât atât, Marie Dollé analizează cu o excelentă înțelegere și cu foarte bune intuiții toate aceste situații, încercând să decidă dacă acei scriitori care se stabilesc în Franța venind din diverse țări europene sau africane și care aleg să scrie în franceză formează un grup aparte în spațiul cultural din Hexagon sau dimpotrivă, ar trebui integrați, chiar și în istoriile literare, în cadrul general al literaturii franceze contemporane.
Autoarea pornește de la premisa că, în fond, scriitorul este prin definiție “străin de limba în care scrie” sau, dacă nu, cel puțin mereu gata să se înstrăineze de ea. Ar rezulta, atunci, că nimic nu ar mai diferenția cazurile de monolingvism de cele de bilingvism, câtă vreme, pentru a aprecia, a înțelege și a putea vorbi în adevăratul sens al cuvântului despre sensurile profunde ale operei lor, esențială ar fi doar acea “limbă imaginară” pe care și-o construiește fiecare spirit creator. Două ipoteze enunțate de Marie Dollé, transformate în veritabile studii de caz, clarifică această perspectivă: pe de o parte, trebuie avută în vedere situația lui Claude Ollier și a ambianței arabe a scrierilor sale, care aduc laolaltă lumea occidentală și cea islamică, stabilind un veritabil dialog între ele, dialog pe care vicisitudinile istoriei au avut darul de a-l întrerupe – parcă întotdeauna în momentele esențiale sau cele mai delicate. Pe de altă parte, merită discutat cazul lui Cioran, transplantat în lumea franceză și adoptându-i limba, pe care, însă, scriitorul o transformă la nivel stilistic și îi dă o forță expresivă rar întâlnită în contextul secolului XX – ceea ce autoarea chiar face, într-un extrem de dens capitol intitulat Franceza după Cioran. Interesant rămâne, deopotrivă, demersul autoarei de a pună față în față ceea ce spun scriitorii bilingvi cu privire la experiența lingvistică și identitară pe care au trăit-o cu ceea ce opera lor spune – rezultatele fiind, nu o dată, uluitoare. Concluzia – cel puțin una dintre posibilele concluzii – care se desprinde de aici este că nu există un adevăr absolut în acest sensibil domeniu și cu atât mai puțin o singură rețetă sau vreun model dominant pe care să-l fi preluat autorii discutați în L’Imaginaie des langues. Rămân doar construcțiile imaginare și, desigur, imaginarul lingvistic specifice fiecărui spirit creator, ele și numai ele putând indica cititorului aflat în căutarea adevărurilor operei eventualele drumuri sau posibilele căi de intrare în labirintul marii literaturi.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026