Limbajul tacut sau tragerea de lobul urechii

Mi-aduc aminte o secventa din filmul Setea, dupa romanul omonim al lui Titus Popovici, in care primarul unei localitati rurale e scos in suturi din primarie, huiduit si alungat din sat de catre comunisti. Il revad in memorie cu o perfecta claritate pe actorul Sandu Sticlaru, care interpreta rolul unui taran dat cu noua putere. Aflat pe treptele primariei si privind in urma primarului, taranul ii adreseaza cu dispret si satisfactie tampa aceasta expresie memorabila: “Adio, ma!”(cu accentul hilar pus pe A).

Sa ne intoarcem acum cu 300-350 de ani in urma. In docta si pasionanta sa carte Lege si faradelege in lumea romaneasca veche (aparuta in 2006, la editura Polirom), Dan Horia Mazilu descrie o intamplare de la curtea lui Grigore I Ghica: osandirea la moarte prin spanzurare a unui comandant, acuzat de Constantin Cantemir, om loial voievodului, de “viclenie” (facti perfidiae). A treia zi insa, cand trebuia executata sentinta, condamnatul a murit, dupa toate aparentele, de moarte naturala. Dar cum procesul nu mai putea fi oprit din drum, cadavrul a fost spanzurat. “A murit ca om, insa ca tradator nemernic trebuie, chiar mort, spanzurat”, avea sa comenteze mai tarziu, in Vita Constantini Cantemiryii, fiul acestuia, marele Dimitrie Cantemir.

Recitesc un superb eseu de Teodor Baconsky pe tema limbajului postural. (O expresie cum este “a sedea turceste”, de exemplu, intra in aceasta categorie, noteaza autorul si argumentele pe care le aduce in sprijinul tezei sale sunt de-a dreptul cuceritoare.) Limbajul postural tine insa de o tema mai vasta si anume comunicarea nonverbala. As indica, pentru cei interesati, doar doua repere bibliografice mai importante in ordinea noastra de idei: Desmond Morris, L’uomo e i suoi gesti. La communicazione non-verbale nella specie umana (Arnoldo Mondadori Edizione, Milano, 1987) si Roger Axtell, Le pouvoir des gestes (InterEditions, Paris, 1995). Recent, mi-a cazut in maini un articol purtand semnatura unei tinere doctorande de la Facultatea de Litere – Bucuresti, intitulat Comunicare nonverbala si diferente interculturale. Ideile conspectate de ea din autori de mare prestigiu in domeniu merita a fi retinute. Bunaoara, afirma specialistii, in procesul comunicarii interpersonale, “cea mai mare parte a mesajului este transmisa la nivel nonverbal, nu lingvistic”. Mai mult, sustin acestia, “informatia transmisa nonverbal are un impact mai puternic decat cuvintele”. Studiul comportamentelor kinezice, haptice (atingerea cu mana, mangaierea – n.n.), paralingvistice sau proxemice poate “aspecta” (termen drag lui Sartre) nu doar trasaturi psiho-somatice ale unei persoane sau ale unui grup de persoane, dar si structuri de profunzime ale unei culturi. Cu o sintagma introdusa de Edward T. Hall, comunicarea nonverbala este “limbajul tacut”. Ilustrarile lui, cu mostre extrase din diverse regiuni ale globului, sunt nu mai putin memorabile. In tarile asiatice, de pilda, raspunsurile negative sunt transmise prin gesturi de substituire: capul este dat pe spate si aerul este inspirat printre dinti, ceea ce produce un usor suierat. In Japonia, pen-tru a nu refuza direct si brutal, se recurge la balansarea mainii in plan lateral, de la stanga la dreapta, in dreptul fetei, ceea ce semnifica “Nu stiu”, “Nu inteleg”, dar care poate fi si o forma de umilinta: “Nu sunt demn”. La nivel kinezic, comportamentul sumisiv include unele forme de autopedepsire simbolica: in India, un gest prin care se exprima regretul sau se cere iertare este tragerea de lobul urechii. Cultura noastra ne rezerva si ea suficiente surprize in aceasta privinta si n-as semnala decat faptul ca parlamentarii nostri fac uz si chiar abuz de “limbajul tacut” intr-o forma rar intalnita in alte parti ale lumii si incomparabil mai eficienta: absenteaza cu zilele de la lucrarile celor doua Camere.