Liniste inainte de listarea Transelectrica
Liniste inainte de listarea Transelectrica
Bursa si-a facut debutul de saptamana in nota specifica din ultima perioada, cu o sedinta linistita si variatii foarte scazute pe titlurile lichide. Analistii spun ca piata va mai evolua in acelasi ritm o perioada, desi, cred unii brokeri, inceperea tranzactionarii de azi a actiunilor Transelectrica ar putea sa aiba o oarecare influenta pe ansamblul pietei.
“Evolutia Bursei pe termen scurt depinde si de rezultatul listarii Transelectrica. Piata noastra este una mica, iar astfel de evenimente importante, care precipita lumea ar putea sa agite spiritele pe intreaga piata”, considera Adrian Caramiha, presedintele Eastern Securities.
“Actiunea este interesanta mai ales pentru fonduri de investitii care doresc o politica de dividend stabila si atractiva, acestia asteptand ca Transelectrica sa ofere un nivel al dividendului ridicat. Daca societatea realizeaza in acest an un profit de 2 lei/actiune, nivel sub cel estimat de noi, de 2,3 de lei/actiune, la un curs de 30 de lei/actiune la sfarsitul anului, indicatorul PER (pret/profit pe actiune – n. red.) este de 15. In acelasi timp, valoarea contabila a unei actiuni este de 26,06 lei/actiune, dupa rezultatele la sase luni, fata de 16,8 lei/actiune la cat s-a realizat oferta”, spune Adrian Danciu, analist la societatea de intermediere financiara Broker Cluj. Societatea a fost unul din investitorii institutionali care a subscris in cadrul ofertei pe care Transelectrica a derulat-o pentru listarea la Bursa.
“In strainatate, companiile din domeniul utilitatilor au o valoare a indicelui PER intre 18 si 25, iar valoarea contabila a unei actiuni este in medie de 4,7 ori mai mare decat cursul din piata”, spune Danciu.
Dupa o prima parte a sedintei de ieri foarte echilibrata la nivelul indicilor bursieri, SIF-urile au inchis in medie cu o crestere de 1%, iar celelalte actiuni lichide au inregistrat corectii usoare. Indicele BET a pierdut 0,5%, in special pe seama corectiei de 2,5% a titlurilor Rompetrol Rafinare.
Cele mai tranzactionate au fost SIF Moldova si SIF Oltenia, care au castigat 1,5%, respectiv 2%, pe rulaje de peste 0,67 mil. euro (2,3 mil. lei).
“Nu cred ca acalmia de pe piata se va incheia brusc, variatiile mici si lichiditatea scazuta se vor mentine pe termen scurt la nivelul pietei, pentru ca oamenii inca sunt in concediu, iar investitorii straini, care dau tonul la cresteri, sunt foarte putin prezenti in piata”, spune Caramiha.
Actiunile SIF Moldova au castigat ieri 1,5%, cresterea survenind mai ales pe finalul sedintei. Valoarea tranzactiilor realizate cu aceste titluri s-a ridicat la 0,8 milioane de euro (2,8 milioane de lei). “SIF-urile par ca trec printr-o perioada de acumulare, insa evolutia lor poate fi influentata si de instabilitatea mediului de afaceri si a mediului politic de la noi, care se observa in ultima perioada”, spune Adrian Caramiha, presedintele societatii de brokeraj Eastern Securities. Cel mai mare avans dintre SIF-uri l-au luat actiunile SIF Oltenia, care au castigat 2%. Ultima tranzactie cu titlurile SIF Moldova s-a perfectat la un pret de 2,67 lei/actiune.
Titlurile Rompetrol Rafinare (Petromidia) au pierdut luni aproape 2,5%, pe fondul unor tranzactii in valoare de 0,33 mil. euro (1,1 mil. lei). In ultimele doua saptamani aceste actiuni au pierdut peste 7%, dar care a urmat in linii mari evolutia generala a pietei, data de indicele BET-C. In dosarul Rompetrol, in care este inculpat Dinu Patriciu, actionarul majoritar al grupului Rompetrol, au fost pusi sub invinuire si o parte din conducerea CNVM, in frunte cu Gabriela Anghelache, presedinta Comisiei. De la CNVM au mai fost pusi sub invinuire in acest dosar vicepresedintele Paul Miclaus, Victor Eros, membru al Comisiei, si Elena Albu, sefa Corpului de Control al institutiei.
Actiunile Artrom Slatina au continuat evolutia foarte buna din ultima perioada, castigand ieri peste 4%, pe un rulaj insa foarte scazut, de circa 7.500 de euro (26.600 de euro). Dupa raportarea de catre companie a rezultatelor aferente primelor sase luni ale anului, titlurile Artrom au inregistrat cresteri insemnate, sarind cu aproape 30% in mai putin de o luna. Pe parcursul sedintei, aceste actiuni au fost tranzactionate la un pret minim de 8,65 lei/actiune, pentru ca inchiderea sa aiba loc pe maxim, la un pret de 0,895 lei/actiune. Cursul de inchidere de ieri este cu putin sub cel maxim, de 9,05 lei/actiune, atins de titlurile Artrom Slatina pe parcursul acestui an.
Titlurile producatorului de Tevi Mittal Steel Roman (fosta Petrotub) au inregistrat un avans de 3,4%, pe un rulaj mai ridicat decat de obicei, de aproape 100.000 de euro (0,52 milioane de lei). Aceste actiuni au inregistrat o apreciere de peste 30% in ultima luna, pe fondul tendintei de crestere pe care se afla rezultatele financiare raportate de companie. Societatea a inregistrat in primele sase luni cresteri substantiale atat la nivelul profitului, cat si al cifrei de afaceri. Astfel, profitul net al Petrotub s-a majorat cu 82%, in timp ce cifra de afaceri a crescut cu 22%. La inchidere, titlurile erau cotate la un pret de 13,1 lei/actiune.
Actiunile producatorului de elicoptere IAR BraSov au sarit ieri cu peste 15%, atingand un nou maxim pentru acest an. Tranzactiile realizate cu aceste titluri au insumat circa 40.000 de euro (0,14 mil. lei). Compania nu a raportat pana in prezent rezultatele pe primul semestru. Dupa primul trimestru, compania avea un profit net de 1,6 mil. euro (5,6 mil. lei), dublu fata de cel inregistrat pe tot parcursul anului trecut. IAR a inregistrat in 2005 o scadere puternica a profitului net, de 82%, mai ales din cauza cheltuielilor financiare mari inregistrate in ultimul trimestru. Compania si-a reevaluat creantele si datoriile in valuta, operatiune din care a reiesit o pierdere de circa 5 mil. euro.
-
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după creșterea economică din T3: Este un semnal pozitiv, pe care îl analizăm însă cu precauție. Bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea economieiBănci și Asigurări · 13 noiembrie 2026
-
Carmen Ravon, CBRE: În București ar mai trebui să fie cel puțin un mall. Dacă un retailer vrea acum să deschidă 10 spații, nu are unde. Pentru retailul stradal nu văd o mare speranță. Gradul de ocupare din centrele comerciale a ajuns la 99%, iar brandurile care vor să intre în România stau pe liste de așteptareBusiness Construct · 13 noiembrie 2026
-
Ciprian Dascălu, economist-șef BCR: Creșterea economică din T3 față de T2 a fost foarte puternică, peste așteptările noastre. Este cea mai mare creștere de după T1 2022. Ne-am revizuit prognoza pe 2026 la -0,1%, de la -0,7% anteriorZF 24 · 13 noiembrie 2026