Linistea evenimentului simfonic

Desi in aparenta purtatoare de sensuri discutabile, alaturarea adjectivelor din titlu poate fi atribuita fara rezerve unui concert cat se poate de agreabil, la care am asistat de curand.

Asa cum reuseste in ultimul timp cu destule dificultati, programul de stagiune al Formatiilor Muzicale Radio si-a onorat obiceiul de a creea un eveniment artistic si in seara de miercuri, in care, conform traditiei podiumul de concert al Studioului “Mihail Jora” al Radioului, apartine Orchestrei de Camera Radio. Afisul a reunit un repertoriu popular in randul melomanilor, cu doua opusuri in care romantismul temperat al Simfoniei a VI-a de Schubert a fost completat de vizionara pagina a simfonismului clasic vienez in Simfonia nr. 41 “Jupiter” de Mozart. In acest context, Horia Andreescu si-a onorat renumele de autor al unor versiuni pline de vivacitate, solista serii in Concertul pentru violoncel si orchestra de Schumann fiind Natalia Gutman.

In ziua de astazi, in care superlativele se autoanuleaza prin banalitate, a spune despre un concert simfonic, de exemplu, ca este “fara istoric” e echivalent cu a-i nega orice valoare. Adevarul este insa tocmai opus acestei tendinte. Fara a insemna neaparat istorie, intalnirea cu repertoriul si interpretarile oferite de orchestra si protagonistii serii a fost una fara echivoc profitabila din punct de vedere spiritual. Publicul a ascultat muzica in liniste, aplaudand – cu o singura exceptie – doar la sfarsitul real al lucrarilor, iar dirijorul, solista si orchestra au dus la capat concertul intr-o reconfortanta concordie a intentiilor si conceptiei interpretative. Numai ca aceasta normalitate – departe de noi gandul de a o confunda cu spectrul ucigator al rutinei -, reprezinta tocmai garantia sau macar prima conditie a succesului artistic.

Reintalnirea cu Natalia Gutman ar fi putut fi totusi interesanta chiar si pentru violoncelistii supersonici (in gand) ai noului mileniu. Nemaifiind – in mod evident – in plenitudinea fortelor, violoncelista care in 1967 castiga premiul intai la Concursul ARD din Munchen, distinctie care i-a deschis atunci portile unei cariere internationale de anvergura, prin concerte cu filarmonicile din Viena, Berlin, Londra, Munchen, St. Petersburg, Concertgebouw din Amsterdam etc., a aratat acum, la Bucuresti, si cateva lucruri ce merita a fi macar observate, daca nu si insusite de fiecare instrumentist. Posesoare a unui sunet plin de substanta si a unei sustineri ce vine din vechea scoala de violoncel (a fost discipola a lui Mstislav Rostropovici), Natalia Gutman a pus in valoare o anume eleganta care a personalizat cu siguranta, pe vremuri, un temperament artistic pasional si plin de forta.

Autor – asa cum ne-a obisnuit – al unor acompaniamente pline de suplete, cu o buna dozare dinamica in relatia cu solistul, Horia Andreescu a stiut si de aceasta data sa canalizeze si sa potenteze interesul pentru concert, pe care nu il ofera intotdeauna membrii orchestrei. Neobosit, Horia Andreescu a contribuit astfel la succesul unei seri normale si linistite din viata noastra, a celor ce mergem, mai rar sau mai des, si la concertele de stagiune, nu doar la festival.