Lipsa de gratie

Inchizi cartea regretand timpul pierdut cu citirea ei. Singura consolare este sa mai vezi o data imaginea femeii de pe coperta.
A aparut o carte… mixta: Cuibul de intuneric de Cosmin Miute (Targu-Jiu, Ed. Gorjeanul, 2006). Cuprinde si poezie, si proza. Pe coperta cartii este reprodusa fotografia unei femei goale, care sta pe branci, cu fundul in sus, intr-o pozitie indecenta, dar are pe o fesa un fluture.
Deschizi cartea cu nerabdare, ca sa vezi ce face in continuare femeia, daca vine un barbat hotarat care sa profite de pozitia ei sau macar un entomolog care sa prinda fluturele, dar constati ca intre fotografia de pe coperta si texte nu exista nici o legatura.
Primele pagini sunt ocupate de versuri plictisitor-nastrusnice. Cuvintele amestecate in palarie sunt scoase de o mana teapana si paguboasa:
“Maternitatile de clei/ Apar ca necazurile dupa/ O ploaie/ De smoala.”;
“Noi, toti, ne cunoastem de mici,/ De cand, in calitate de zmeie,/ stiam sa punem ochii pe cruce”;
“Si daca buzele tale cu gust de buzunar fierbinte/ stiu sa aprecieze apusul dezbracat,/ Inseamna ca a meritat sa-ti spun toate astea!” etc.
Urmeaza proza, de o pretiozitate rebarbativa:
“O chemare si-a intalnit ecoul dincolo de cortina rupta dintr-o neatentie minora a rasaritului, care si-a permis luxul de a inchide ochii pret de o vesnicie si un sfert. Oameni care sa traga cu nonsalanta draperiile peste ramurile crescute prematur pe umerii unui cer deloc senin se mai gasesc si astazi.”;
“Diversitatea vazuta prin lentile de salcie devine deranjanta in momentul spargerii in tipare straine a doua timpane posomorate. In acelasi spatiu isi face aparitia nelinistea, care se lauda bucuroasa cu degetele ei impare si inconsistente in acelasi timp.”
Principala povestire din volum, Cuibul de intuneric, este scrisa la persoana intai, in numele unui personaj, Victor Gratianu, angajat intr-o investigatie detectivistica. Ca in unele filme americane (puerile), exista un misterios “Centru” responsabil de asasinarea unor oameni nevinovati. Stilul are o eleganta cautata:
“In dimineata zilei care a urmat normalitatea parea instalata. Sorbeam cafeaua dintr-o ceasca albastra. Eva se asezase pe canapeaua amplasata cu mult gust in imensa incapere, dar n-as fi putut sa afirm cu siguranta daca imi admira nasturii de la camasa pe care o imbracasem in dimineata aceea sau se gandea intr-o cu totul alta parte.”
Inchizi cartea regretand timpul pierdut cu citirea ei. Singura consolare este sa mai vezi o data imaginea femeii de pe coperta.