Lipsa de vizibilitate a investitorilor de la bursă afectează lichiditatea pieței
Bursa de la București a avansat miercuri cu 0,6%, revenind pe creștere în ultima oră, însă cei mai mulți investitori au rămas pe poziții de așteptare, astfel că lichiditatea a fost de sub 12 mil. lei. Prudența investitorilor a fost vizibilă și pe piețele externe, aceștia așteptând încheierea ședinței de politică monetară a Federal Reserve, desfășurată marți și miercuri, pentru eventuale măsur…
Bursa de la București a avansat miercuri cu 0,6%, revenind pe creștere în ultima oră, însă cei mai mulți investitori au rămas pe poziții de așteptare, astfel că lichiditatea a fost de sub 12 mil. lei. Prudența investitorilor a fost vizibilă și pe piețele externe, aceștia așteptând încheierea ședinței de politică monetară a Federal Reserve, desfășurată marți și miercuri, pentru eventuale măsuri noi de stimulare a creșterii economice.
În acest context, bursele vest-europene au scăzut cu până la 1% în primele minute, iar corecțiile au avut un efect marginal și pe piața de la București, unde majoritatea acțiunilor au fost tranzacționate la prețuri cu puțin sub ultimele cotații de marți. Bursa de la București a revenit pe creștere ușoară chiar în ultima oră a ședinței. Doar acțiunile Fondului Proprietatea (FP) au consemnat un rulaj de peste un milion de lei.
“Nivelul scăzut al lichidității din piață este dificil de explicat mai ales dacă ne gândim că în această seară (miercuri seara – n. red.) se așteaptă adoptarea unor măsuri noi în SUA. Comitetul de Politică Monetară al Fed ar putea decide înlocuirea notelor de trezorerie din portofoliul de 1.650 de miliarde de dolari cu titluri de stat pe termen lung în încercarea de a micșora ratele la creditele imobiliare, creditele de consum și cele auto. Totuși, în ultimele sale apariții publice Ben Bernanke (președintele Fed – n. red.) a lăsat să se înțeleagă că Fed va lua măsurile necesare pentru a stimula economia, motiv pentru care știrea este într-o oarecare măsură inclusă în prețurile actuale”, a declarat Dragoș Dărăbuț, analist la firma de brokeraj Tradeville.
Apatia investitorilor de la BVB în cazul tranzacționării acțiunilor SIF-urilor a fost determinată, pe de o parte, de AGA programate pentru această săptămână la trei dintre societățile de investiții financiare pentru a se decide soarta pachetelor de titluri deținute la BCR. Prima AGA a fost programată pentru miercuri la SIF Muntenia (SIF4), însă ședința a fost reprogramată pentru joi, din lipsă de cvorum.
La finalul sesiunii, indicele BET-FI, al acțiunilor celor cinci SIF-uri și al titlurilor FP, era în scădere nesemnificativă, cu 0,1%, iar primele zece acțiuni în funcție de lichiditate plasau indicele BET cu 0,67% peste închiderea de marți.
“Dacă indicii BET și BET-FI vor închide anul pe zero, este greu de spus, depinde de evoluția burselor externe. Asistăm momentan la derularea scenariului în care analiștii revizuiesc în scădere estimările privind creșterea economică și în statele din UE care încearcă să implementeze reforme pentru a supraviețui. Reformele presupun însă adoptarea unor măsuri care îngreunează, pe termen mediu, creșterea economică și a căror implementare cu succes este incertă. Piața de capital traduce în limbaj grafic condiția actuală a economiei globale”, a mai spus Dărăbuț.
Titlurile FP au continuat să conducă topul rulajelor, cu operațiuni de 8,1 mil. lei, sumă din care 4,2 mil. lei au reprezentat valoarea a două deal-uri cu 0,07% din acțiuni. La finalul ședinței de la București, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 1,1%.
-
Grafic: Cum a evoluat comerțul cu bunuri de larg consum?Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Modificarea anuală a indicelui prețurilor de consum (%)Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Ponderea abonamentelor la sălile de fitness în totalul populației în țările UE în 2026 (%)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026