Lista de prioritati

Ca tot omul asezat, iti faci o lista de prioritati. Fiecare incepe cu ceea ce crede ca e fie mai important, fie mai urgent. O statistica spaniola a scos la iveala faptul ca, in aceeasi familie, lista de prioritati era complet diferita la 72% dintre subiectii chestionati.
Traiesti sub acelasi acoperis, comunici (un fel de a spune), faci proiecte si uite ca, intrebat fiecare in parte, unul crede ca mai intai trebuie sa-ti mariti fiica si apoi sa-ti schimbi masina, in timp ce la altul lista incepe cu schimbarea televizorului cu unul cu cristale lichide si cumpararea masinii de spalat vase. Rar, pe cele doua sau trei liste ale unei familii, se intampla sa se gaseasca elemente comune, chiar daca pe pozitii diferite. “Legalistii” incep cu plata datoriilor, a ratelor, a facturilor de tot felul. Tinerii, cu achizitionarea de aparate electronice sofisticate. “Artistii”, cu lucruri care pentru altii par trasnite si complet inutile. Si tot asa. Ca sa nu mai vorbim de cei care refuza complet ideea de programare, de esalonare a urgentelor, de proiect, pana la urma. Fatalistii, adica cei care nu cred decat intr-un azi permanent, fara un maine precis si palpabil.
Nu stiu daca la noi s-a gandit cineva sa faca o astfel de statistica la nivelul familiei. Probabil ca la nivelul grupurilor sociale, pe profesii, pe grupe de varsta se fac… in preajma alegerilor. Sa vada candidatii cam ce prioritati au romanii in capetele lor, care, fireste, nu sunt totuna cu capetele politicienilor. Se lamuresc pret de o campanie electorala, dupa care nimic nu mai pare important. Pai daca la nivelul familiei e atat de greu sa faci o singura lista, ce sa mai zici de una la nivelul intregii tari? De-aia nici n-o facem. Si, neavand-o, cum am putea-o pune in opera? Noroc cu biciul Europei si cu lista ei de prioritati, ca altfel am fi cu totii “artisti”.
Sunt, din principiu, impotriva generalizarilor si nici dupa statistici sau sondaje nu ma dau in vant. Dar uite ca am ajuns totusi la un consens national, acum, ca tot ne-au primit unde am vrut. Si consensul asta national “a ouat”, in sfarsit, o lista de prioritati. Punctul 1: sa fim ridicoli, in mod persistent si tenace.
Punctul 2 nu exista.