Listarea la bursă a acțiunilor Petrom va fi reluată anul viitor, dacă statul nu vinde minimum 80%
Procesul de listare la bursă a 9,84% din capitalul Petrom va fi reluat abia anul viitor, în cazul în care statul nu va reuși să vândă minimum 80% din titlurile ofertate, a declarat agenției MEDIAFAX Dan Lazăr, secretar de stat în Ministerul Finanțelor.
Procesul de listare la bursă a 9,84% din capitalul Petrom va fi reluat abia anul viitor, în cazul în care statul nu va reuși să vândă minimum 80% din titlurile ofertate, a declarat agenției MEDIAFAX Dan Lazăr, secretar de stat în Ministerul Finanțelor.
“Dacă nu va fi vândut cel puțin 80% din acțiuni, iar prețul nu îl depășește pe cel minim, tranzacția nu va mai avea loc, ci va fi reluată anul viitor”, a declarat secretarul de stat.
Confonrm anunțului de vânzare, oferta va fi considerată finalizată cu succes în cazul în care, la data închiderii sale, au fost subscrise în mod valabil minimum 80% din acțiunile oferite, la un preț de ofertă determinat conform prospectului.
Guvernul a stabilit un preț minim de vânzare a pachetului de 9,84% din acțiunile OMV Petrom (SNP) de 0,3708 lei/titlu, cu 2,6% sub ultima cotație de la bursă de luni, a declarat agenției MEDIAFAX ministrul Economiei, Ion Ariton.
Acțiunile OMV Petrom au încheiat ședința bursieră de luni la prețul de 0,381 lei/titlu. Stabilirea unui preț minim sub cotația de la BVB sugerează că gradul de subscriere nu este foarte mare.
Prețul minim de subscriere a fost stabilit ca media cotațiilor de la BVB din ultimele 52 de săptămâni, potrivit unor surse guvernamentale.
Operațiunea prin care statul vrea să vândă 9,84% din acțiunile OMV Petrom are un preț maxim de 0,46 lei/titlu. Astfel, prețul minim stabilit este cu peste 19% mai mic față cel maxim.
Dacă tot pachetul de acțiuni scos la vânzare va fi cumpărat la prețul maxim, statul va încasa 2,564 miliarde lei (610 milioane euro), iar dacă tilurile vor fi vândute la prețul minim pachetul valorează 2,06 miliarde de lei (483 milioane euro).
Acțiunile Petrom sunt suspendate de la tranzacționare pentru anunțul privind prețul minim de vânzare al acțiunilor Petrom.
Operațiunea este intermediată de către consorțiul format din banca rusă de investiții Renaissance Capital, BT Securities, Romcapital și EFG Securities. Consorțiul a fost selectat la începutul lunii aprilie.
Acțiunile vor fi alocate în două tranșe, una de 85% pentru investitorii instituționali și alta de 15% pentru micii investitori. În ambele tranșe se va folosi aceeași metodă de alocare, primând prețul de subscriere și, ulterior, fiind luat în calcul și ordinea în care s-au introdus ordinele.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026