Literatura Banatului/ de Ziarul de duminică

Cornel Ungureanu – Literatura Banatului. Istorie, personalități, contexte. Editura Brumar

Înainte de „Literatura Banatului”, cunoscutul critic literar timișorean Cornel Ungureanu a publicat mai multe cărți în care explică ce anume înțelege prin conceptul de „geografie literară”. A fost mai ales „Istoria secretă a literaturii române”, ajunsă acum la ediția a doua. Cornel Ungureanu și-a propus chiar să scrie „Geografia literaturii române”, în șase volume – au apărut vol. 1, Muntenia și vol. 4, Banatul. Criticul atrăgea atenția că în conceptul de „geografie literară” intră obligatoriu „geopolitica”. Astfel se și explică mulțimea paginilor acordate chiar și în cartea despre care ne ocupăm acum Europei Centrale și literaturii acestei zone. Adică autorul pleacă de la istorie care devine geografie literară. Există între altele, pare să susțină criticul, un determinism geografic, geografia își lasă amprenta asupra individului și, inevitabil, asupra literaturii.

Firește, prima întrebare care se poate pune ar fi de ce este nevoie de diferențierea pe care o face literatura unei provincii – și mai ales dacă ea într-adevăr există. Explică foarte limpede, încă din 1940, istoricul Ion Dimitrie Suciu, citat de Cornel Ungureanu în introducerea cărții sale: „În trecutul nostru literar, Banatul are o contribuție deosebită față de cea ardeleană, care n-a fost luată în seamă fiind totodată confundată cu contribuția Ardealului la dezvoltarea literaturii și istoriografiei românești. Dacă pătrundem cu atenție atât literatura, cât și istoriografia bănățeană, vedem că scriitorii bănățeni au alt mediu de inspirație decât cei ardeleni: mediul satului sau al orașului bănățean; ba și alt vocabular față de cel ardelean, tot așa și cu istoriografia bănățeană”. Cornel Ungureanu aduce lucrurile la zi: „Cercetărilor vechi, consemnate de I.D. Suciu, li se adaugă azi altele, fundamentale. Nu putem scrie, azi, o geografie/istorie literară a Banatului fără studiile/descoperirile lui Costin Feneșan, Cristina Feneșan, Florin Medeleț, Victor Neumann, Ioan Hațegan, fără cercetările grupului «A treia Europă», în care Adriana Babeți, Mircea Mihăieș și Smaranda Vultur au avut un rol central”.

În masiva sa istorie de acum, Cornel Ungureanu, cum declara el însuși, își îndeplinește „o datorie a mea față de Banat, față de o istorie a scrisului din Banat, față de niște oameni absolut extraordinari pe care n-ar trebui să îi uităm”.

„Există o istorie a Ardealului și a Banatului – scrie Cornel Ungureanu – pe care germanii, maghiarii și românii o scriu în feluri diferite. Nici liderii religioși nu cad de acord atunci când e vorba de istoria, cultura, literatura Banatului și a Ardealului. Niciunde granițele Europei nu au fost revendicate cu o insistență mai mare, de fiecare dată pornind de la cărți sau savanți care denunțau barbaria și elogiau civilizația. Carpații erau un spațiu-limită, dar și un loc al «ciocnirii civilizațiilor», unde necunoscutul începea să devină palpabil. Geografiile naive sau doar strategiile anexioniste fixau aici Draculaland, ținutul în care Dracula putea să-și exercite demonia. Și virtuțile infernale. Și dacă în secolele al XV-lea sau al XVI-lea Dracula era un prinț valah, în vremurile ceva mai apropiate de noi Dracula este o contesă maghiară.

Pentru arhitecții universurilor imaginare din vestul european, Ardealul și Banatul se afla la marginea lumii, în perimetrul de unde călătorul din vest putea să coboare «dincolo». Un dincolo care putea fi chiar în infern. Fiecare personaj însemnat al locului putea purta un stigmat demonic. Sau dacă nu fiecare, unii, care urmau să fie identificați. Dar era și șansa mitografiilor, animate încă de biografiile unor mari personaje: Horia și Cloșca, răsculații trași pe roată la Alba Iulia, Gheorghe Doja, cel așezat pe un tron înroșit la Timișoara, Avram Iancu, cel care, înșelat de promisiunile imperiale, colinda nebun pădurile Apusenilor erau repere ale istoriei noastre. (…)

De prea multe ori momentele culturale sunt subordonate geopoliticii. Dacă nu pricepem despre ce raporturi europene e vorba în Imperiu, dacă nu cunoaștem proiectele politice pe care se sprijină Maria Tereza sau Iosif al II-lea, Franz Josef sau Franz Ferdinand e greu să înțelegem de ce liderii școlii ardelene își desfășoară râvna într-o anumită direcție. Cultura înseamnă pentru ei nu doar traduceri, lecturi, scris, ci și alianțe politice, culturale, religioase. Înseamnă polemici, publicații, cărți care să apere sau să acuze, să rectifice sau să atragă atenția, să definească mai bine apartenența la un loc sau la altul. Literatura română a Ardealului e luptătoare, întreprinderile ei sunt, nu o dată, imnice, profetice, eroice, fiindcă în Ardeal românii erau o națiune care trebuia să existe. Fiindcă, înainte de 1900, ea se definea printr-un șir de excluderi. Excluderi care vor dura încă multă vreme.”

În paisprezece capitole substanțiale, autorul se ocupă de concepte, de istorie, de personalități, de curente literare, trece în revistă toată literatura Banatului, oameni de prim plan, dar și oameni de planul al doilea, scriitori care doar s-au născut la Timișoara sau au trecut în viața lor pe acolo o vreme, pe scurt tot ce e legat într-un fel sau altul de Banat.

Capitolele acestea sunt elocvente chiar prin titlurile lor: Istoriile literaturii, dinspre Banat; Ardealul și Banatul, ca Românie inaugurală; Literatura graniței; Topografii, itinerarii; Revoltații Banatului și ai Europei Centrale; Modernii și postmodernii Europei Centrale; Viața și opiniile teologilor; Migrații. Deteritorializări; Cerchiștii. Refugiul timișorean; Literatura granițelor.

Numele amintite sunt uriașe sau abia cunoscute: Petru Ilieșu, Mihai Șora, Traian Liviu Birăescu, Radu Ciobanu, Paul Eugen Banciu, Ion Marin Almăjan, Pavel Șușară, Iosif Caraiman, Marius Munteanu, Ioan Ardeleanu, Gheorghe Iancovici, Simona Constantinovici, Dorin Murariu, Dan Florița-Seracin, Grațiela Benga, Herta Muller, Nicolae Breban, Ioan Viorel Boldureanu, Adriana Babeți, Mircea Mihăieș, Viorel Marineasa, Daniel Vighi, Lucian-Vasile Szabo, Mircea Pora, Lucian Petrescu, Corina Ciocârlie, Tudorel Urian, Marius Lazurcă, Ciprian Vălcan, Dan Ungureanu, Radu Pavel Gheo, Petre Stoica, Anghel Dumbrăveanu, George Suru, Ion Cocora, Șerban Foarță, Dușan Petrovici, Eugen Dorcescu, Damian Ureche, Mandics György, Marcel Tolcea, Traian Dorgoșan, Eugen Bunaru, Ion Monoran, Adrian Derlea, Mircea Bârsilă, Robert Șerban, Adrian Bodnaru, Gabriel Timoceanu, Tudor Crețu, Leonard Gavriliu, Radu Theodoru, Ion Arieșanu, Simion Dima, Valentina Dima, Maria Pongrácz Popescu, Veronica Balaj, Vasile Bogdan, Titus Suciu, Nina Ceranu, Ilie Chelariu, Aurel Gheorghe Ardeleanu, Ion Jurca Rovina, Constanța Marcu, Toma George Maiorescu, Gheorghe Jurma, Ionel Bota, Gheorghe Azap, Nicolae Sârbu, Nicolae Irimia, Octavian Doclin, Ada Cruceanu, Ion Chichere, Costel Stancu, Iacob Roman, Raul Bribete, Simion Dănilă, Vasile Pistolea, Ioan Cărmăzan, Eginald Schlattner, Nikolaus Berwanger, René Philip Müller, Ana Simon, Victor Iancu, Ana Blandiana, Dorin Tudoran, Cătălin Dorian Florescu, Petru Cârdu, Andrei A. Lillin, Florica Ștefan, Ion Miloș, Slavco Almăjan, Stefan Ehling, Angela Marinescu (Marcovici), Walter Engel, Adam Puslojić, Ioan Flora, Dușan Baiski, Moni Stanila, Ivo Muncian, Hans Dama, Slavomir Gvozdenovici, Liubița Raichici, Simeon Lăzărean, Mariana Dan, Pavel Gătăianțu, Ioan Radin Peianov, Vasile Barbu, Isac Igor, Doru Ilana.

La scurtă vreme de la apariție, numeroși oameni de cultură s-au pronunțat asupra volumului (firesc, în primul rând timișorenii). Iată câteva nume:
„Spirit critic, imensă capacitate de cuprindere pe orizontală și verticală, în spațiu și timp, cultură enciclopedică, expresivitate de prozator – alcătuiesc, toate, echipamentul lui Cornel Ungureanu, pornit în explorarea unui tărâm fabulos. Teritoriul în care înaintează îți pare cunoscut, dar de fapt el se lasă descoperit pas cu pas alături de temerarul său cartograf. Iar locul acesta minunat de pe harta culturii poartă un nume: «Literatura Banatului».” (Adriana Babeți)
„Cornel Ungureanu este cel mai important intelectual al Banatului. Critic și istoric literar, conducător și întemeietor de instituții culturale, admirabil profesor și îndrumător de doctorate, se află acum la vârsta sintezelor copleșitoare. Munca și reflecția de o viață își găsesc în volumul de față expresia cuprinderii enciclopedice și a viziunii totalizante. Timbrul și stilul textelor nu aparțin doar unui critic literar extraordinar, ci și unui mare scriitor.” (Mircea Mihăieș)
„Veți citi aici nu doar portretele – și când spun portretele pun ghilimelele de rigoare – multor scriitori din Banat, de la începuturile literaturii până în contemporaneitate. Veți vedea niște portrete extrem de vii, pentru că dl Ungureanu nu vorbește doar despre cărțile acestor oameni, despre literatura lor, ci o contextualizează, vorbește despre persoanele din preajma acestor scriitori, despre prieteniile dintre scriitori, face joncțiuni, face arcuri peste timp, face niște arce voltaice absolut uluitoare. O să citiți cartea și o să vedeți cum lumea literară a Banatului interferează, chiar dacă unii scriitori nu mai sunt demult în viață… E aici o topitorie a unei bibliografii absolut impresionante, o topitorie făcută cu mare migală de un sticlar entuziast și exuberant, așa cum e Cornel Ungureanu, care e un om viu, un om care iubește literatura, care iubește scriitorii, care are prietenii spectaculoase. E foarte important să vii din interiorul acestei lumi absolut spectaculoase și miraculoase care e literatura, să nu ai un scris rece, scrâșnit. E o carte fierbinte, deci citiți-o ca pe un roman. Vă puteți îndrăgosti de literatură.” (Robert Șerban)