Literatura de consum ca un perpetuum mobile/ de Stelian Țurlea

Nu există perpetuum mobile. În literatură însă lucrurile stau altfel.

Corina Ozon, timișoreancă devenită bucureșteancă, este (a fost?) un foarte bun reporter, o cunosc de mai bine de douăzeci de ani, pe când puneam bazele unui jurnal de televiziune care avea să obțină ani la rând succese de public și în breaslă. Știe să observe și știe să rețină. După vreo zece ani petrecuți în presă, a trecut în PR și comunicare. Ambițioasă și tenace, a urmat un foarte cunoscut curs francez de perfecționare. Și-a deschis în urmă cu câțiva ani, ca mulți alții din generația ei, un blog care se pare că era căutat. Anul trecut a mai sărit o treaptă și a ieșit pe piață cu un roman – „Zilele amanților”, apărut la Editura Herg Benet, una dintre puținele care are o politică extraordinară de promovare a autorilor ei. Romanul s-a vândut și s-a făcut cunoscut și pentru subiectul lui – amantlâcurile, la ordinea zilei – și pentru felul în care este scris – o dezinhibare totală, cuvintele așa-zis deocheate, eliminate de regulă din literatură (futut, pulă, pizdă), se lăfăie pe toate paginile, chiar și când nu e deloc nevoie. E, de altfel, una dintre caracteristicile multora din grupul de la Herg Benet, cu scrieri al căror principal obiectiv este să șocheze.

Acum Corinei Ozon i-a apărut un al doilea roman – „Nopțile amanților”, la aceeași editură. Pe prima copertă scrie că este o continuare a precedentului roman. Cititorul o constată repede: aceleași personaje, aceeași atmosferă, întâmplări identice, limbaj absolut identic, inclusiv cuvintele deocheate care apar la tot pasul. Atât de identice, încât romanele s-a putea schimba între ele, fără nicio problemă, nu diferă prin nimic. Nici nu se înțelege că ar fi vreo deosebire între „zile” și „nopți” pentru amanți – fac același lucru. Să zici cărții volumul al doilea, dar să păstrezi primul titlu, ar fi fost mai exact. Îți imaginezi că mai poate sosi un al treilea volum, un al patrulea, un al cincilea (cu titluri de genul „Diminețile amanților”, „După-amiezile amanților”, „Serile amanților”), eroii se tot despart și se împacă, sfârșind întotdeauna în pat sau într-o partidă de sex și trecându-și viața. E un fel de perpetuum mobile – îți mai imaginezi că întâmplările se pot repeta la nesfârșit.

Dar Corina Ozon a intuit bine: există un public pentru asemenea romane, cum a existat într-o vreme pentru Sandra Brown, cum există telespectori pentru telenovele, chiar dacă subiectele se repetă, inclusiv în stupizenia lor. În primul rând, cititorii (sau mai ales cititoarele) se regăsesc în asemenea cărți – pentru că mereu vor exista femei și bărbați fără pretenții de profunzime, dominați de frivolitate, dezinteresați de fidelitate, de corectitudine, de probleme grave, de iubire adevărată, care vor lua viața à la légère, doar în căutarea plăcerilor. Corina Ozon, cu spiritul ei de observație, a intuit bine, a țintit bine și știe că un anume public va fi alături de ea mereu. Dacă apucă să deschidă o carte și mai ales cartea ei!

Dacă există cumva genul literatură de budoar, cartea Corinei Ozon se află printre cele reușite. Dar nu cumva literatura e mai mult și ar trebui să treacă la o altă treaptă?

*) Corina Ozon – Nopțile amanților, Herg Benet Publishing