Versiunea completă
Companii

LNM mai "pluseaza" cu doua companii: Siderurgica si Petrotub

LNM Group, al doilea grup din lume ca marime de pe piata otelului si-a completat portofoliul de companii pe care le detine in Romania. Astfel, grupul controlat de omul de afaceri indian Lakshmi N. Mittal, care detinea deja Sidex Galati si Tepro Iasi a devenit de ieri actionarul majoritar la inca doua societati din industria romaneasca Siderurgica Hunedoara si Petrotub Roman, valoarea totala a cel…

Ionut Bonoiu · 28 octombrie 2003 · 3 min de citit

LNM Group, al doilea grup din lume ca marime de pe piata otelului si-a completat portofoliul de companii pe care le detine in Romania. Astfel, grupul controlat de omul de afaceri indian Lakshmi N. Mittal, care detinea deja Sidex Galati si Tepro Iasi a devenit de ieri actionarul majoritar la inca doua societati din industria romaneasca Siderurgica Hunedoara si Petrotub Roman, valoarea totala a celor doua tranzactii depasind 120 de milioane de dolari.
Cea mai mare tranzactie a fost reprezentata de cumpararea a aproape 70% din actiunile S.C. Petrotub S.A. Roman pentru 83 milioane dolari. Compania moldoveana, specializata in producerea si comercializarea tevilor fara sudura, laminate la cald, forjate pe dorn, laminate si / sau trase la rece inregistra la data de 30 august pierderi totale de circa 270 miliarde lei, (aproximativ 8 milioane dolari) si datorii datorii totale de 3.000 de miliarde lei, (aproximativ 84 milioane USD).
Potrivit contractului de vanzare cumparare, din cele 83 milioane dolari, mai mult de jumatate, adica 43 de milioane dolari reprezinta pretul pachetului de actiuni, investitiile tehnologice si de mediu, restul de 40 milioane dolari fiind datorii comerciale asumate. In plus, grupul LNM isi asuma personalul existent la momentul privatizarii, adica 3000 de salariati si se obliga sa determine societatea sa realizeze o cifra de afaceri din care 70% sa fie obtinuta din obiectul de activitate.
A doua tranzactie incheiata ieri a implicat vanzarea a peste 80% din actiunile SC Siderurgica Hunedoara, valoarea totala a tranzactiei fiind de aproximativ 43,4 milioane dolari. Din aceasta valoare 22,4 milioane dolari reprezinta propiu-zis valoarea tranzactiei, iar  aproximativ 21 de milioane de dolari reprezinta datorii comerciale asumate de catre cumparator. La sfarsitul lunii august a acestui an Siderurgica Hunedoara inregistra pierderi totale de 785,6 miliarde lei, reprezentand 23,8 milioane dolari si datorii totale de 8.961,5 miliarde lei, reprezentand 271,6 milioane dolari. La sfarsitul anului trecut Siderurgica inregistra un volum total al pierderilor de circa 160 de milioane dolari, din care numai pierderile din activitatea de exploatare sunt de peste 20 milioane dolari. “Daca se ia in considerare strict numai activitatea de exploatare, se constata ca pierderile din productia de otel si produse din otel se cifreaza la peste 20 milioane dolari, ceea ce inseamna ca otelul fabricat produce atat combinatului, cat si economiei nationale, pierderi de peste 60.000 dolari pe zi. Daca se iau in considerare si celelalte pierderi, se constata ca suma pe care Siderurgica ar trebui sa o plateasca zilnic, astfel incat in timp de un an sa poata acoperi pierderile acumulate, urca la 400.000 dolari, luand in considerare un flux continuu de 365 de zile lucratoare pe an. Aceasta inseamna ca Siderurgica ar trebui sa realizeze un profit de jumatate de milion dolari zilnic” precizeaza reprezentantii APAPS. In tot anul 2002, valoarea totala a produselor laminate a fost in jur de 75 mil. USD.
Potrivit contractului semnat ieri, cumparatorul, adica grupul LNM, se obliga ca 70% din cifra de afaceri a societatii sa fie obtinuta din obiectul de activitate al acesteia si sa sa nu instraineze si sa nu greveze cu sarcini pana la indeplinirea tuturor obligatiilor asumate prin contract, sub nici o forma, nici unul dintre activele societatii care concura la realizarea obiectului de activitate al societatii, sub sanctiunea platii valorii de piata a activului instrainat. ionut.bonoiu@zf.ro

Citește și