Locotenent Elvira/ de Paul Tumanian

Mănuși albe de bumbac,

părul ieșind șuvițe de flacără
de sub chipiul seducător
O, ce bine-ți stă în uniforma bleumarin!
Iată-te la răspântia anotimpurilor
cu mișcări de balet
unduioase
pe-un piedestal
dirijând elegant circulația
automobilelor imaginare
gonind dinspre primăvară către vară
și dinspre toamnă spre iarnă
dinspre nicăieri către oriunde.

Surâzătoare locotenent Elvira
înfiripată în zorii de ziuă
când se-ncropesc fantasmele
și sunt chemate pădurile-foșnitoarele
și dorințele-neîmplinitele
și ideile-uitatele
spre a le reda viață
la răspântia unde domnia-ta
locotenent Elvira
rotindu-ți brațul cu mănușă albă
dai undă verde primăverii
și înălțându-ți brațul faci să adaste
pentru o clipă
asfințitul
imortalizându-l
întru desfătarea aducerilor aminte
Stârnești
singură
doar cu puterea zâmbetului
învolburări de frunze arămii
de sub roțile automobilelor imaginare –
arămii precum ți-e părul
ieșind de sub strălucitorul chipiu
în timp ce sulițele soarelui
străpung ceața luminoasă a dimineții.

Ce noroc pe mine, locotenent Elvira,
că-mi răsari în cale
din când în când
înainte de mijitul zorilor
când se-nfiripă nălucirile
și ursirile târzii!