Londra face ochi dulci bursei de la București cu gândul la Proprietatea
Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii Martin Harris a deschis ieri ședința de tranzacționare a Bursei de Valori București (BVB) și a vorbit despre cât de importantă este dezvoltarea relațiilor cu bursa de Londra după ce Fondul Proprietatea s-a listat la București.
Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii Martin Harris a deschis ieri ședința de tranzacționare a Bursei de Valori București (BVB) și a vorbit despre cât de importantă este dezvoltarea relațiilor cu bursa de Londra după ce Fondul Proprietatea s-a listat la București.
Prezența ambasadorului Marii Britanii la bursa de la București este un indiciu că marii investitori străini au reînceput să devină interesați de piața locală de capital, după ani de absență pe radarele acestora.
Listarea Fondului Proprietatea este “scânteia” care ar putea reaprinde proiecte și parteneriate mai vechi, având în vedere că bursa de la București și cea de la Londra au semnat un protocol de colaborare în trecut.
“După ce s-a listat Fondul Proprietatea, am dorit să ajung cât mai curând la Bursa de Valori București. Eu cred că există un mare potențial pentru dezvoltarea bursei de la București în viitor. London Stock Exchange (LSE) este centrul industriei financiare mondiale și are aproximativ 3.000 de companii din peste 70 de țări. Este un moment important pentru dezvoltarea relațiilor între BVB și LSE. Bursa de la Londra recunoaște evenimentele importante de la București și cred că va fi de interes pentru bursa de la Londra să colaboreze mai strâns cu bursa de la București”, a spus ambasadorul Marii Britanii.
El a afirmat că dorește să organizeze o vizită la București a unui reprezentant al bursei de la Londra.
De-a lungul timpului, interesul bursei londoneze față de piața românească s-a manifestat în principal la nivelul atragerii de emitenți de la București pe propria piață. Cazul A&D Pharma, cel mai mare grup farmaceutic din România care s-a listat la Londra în anul 2006 pentru a obține o lichiditate ridicată, iar în 2010 a cerut acționarilor să aprobe delistarea, nu se va șterge prea curând din memoria antreprenorilor în căutare de finanțare pe burse străine. În 2006, compania era evaluată la 400 de milioane de euro, iar în prezent valoarea companiei este de 137 de milioane de euro. Pe bursa londoneză mai este listat și grupul Vimetco, acționarul majoritar al producătorului de aluminiu Alro Slatina (ALR).
Fondul Proprietatea, cu active de 3,6 miliarde de euro în gestiune și participații la cele mai valoroase companii din economia românească, este un emitent atractiv pentru bursa de la Londra și nu numai. Michael Buhl, joint CEO al bursei de la Viena, și-a manifestat public interesul ca listarea Fondului Proprietatea să aibă loc la Viena, motivând prin faptul că Fondul Proprietatea ar risca să se piardă printre marile corporații internaționale dacă va fi listat la Londra.
Cu toate acestea, conducerea executivă a Bursei de la București se opune listării fondului pe o bursă străină, motivând că piața locală trebuie mai întâi să se consolideze.
“Înțeleg poziția managementului bursei de la București privind consolidarea pieței. Am făcut referire la listarea companiilor românești la Londra ca o tendință în viitor, companiile să se listeze mai întâi aici și ulterior, după ce s-au dezvoltat, să se listeze la Londra”, a conchis ambasadorul.
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026