Longevitatea textului literar/ de Alex. Ștefănescu

Cum funcționează textul literar? Prin ce mijloace îl emoționează pe cititor? La aceste întrebări am să încerc să răspund în serialul de față.

Acesta este conceput sub forma unui dialog. Cele două personaje angajate într-o lungă discuție în paginile lui sunt imaginare. Primul în ordinea venirii în scenă, să-i spunem domnul “Italice” (replicile sale sunt tipărite cu litere aplecate), este un tânăr generic, care are încă multe de învățat, dar care, în stilul binecunoscut al tinerilor, contestă sau măcar pune sub semnul îndoielii adevărurile care i se transmit (spre deosebire însă de mulți tineri reali, el are fair-play și o dorință reală de a înțelege). Al doilea, domnul “Drepte”, este un iubitor de literatură mai experimentat, dispus să asculte și să examineze și opinii diferite de ale lui (la rândul lui, acest domn se deosebește de specialiștii reali prin răbdarea de a explica pe înțelesul oricui ceea ce știe). Subiectul discuției îl reprezintă, repet, mecanismul prin care se produce, cu ajutorul cuvintelor, emoția estetică.

– Jocul de-a explicarea emoțiilor se poate juca doar pe stradă? N-ar fi util pentru un scriitor să-și explice și emoțiile pe care i le provoacă literatura scrisă de alții?

– Dă-mi un exemplu.

– M-am gândit adeseori, înainte de discuția noastră, de ce scrierile vechi sunt privite întotdeauna cu un fel de evlavie, chiar și când nu au o valoare artistică reală. Este, de fapt, un fel de iluzie optică, datorată ruperii legăturilor dintre text și circumstanțele care l-au generat. Scrise de autori care au trăit în urmă cu zeci sau sute de ani, cărțile respective par mesaje testamentare sau profetice. În plus, ele au fost în repetate rânduri transcrise, înregistrate și glosate, astfel încât s-au oficializat. Manualele școlare le acordă, de asemenea, statutul de inscripții sacre, infinit analizabile, iar pe scriitorii în cauză îi prezintă ca pe niște personaje legendare. Chelia luminoasă a lui Vasile Alecsandri, profilul juvenil al lui Mihai Eminescu cu privirea îndreptată spre depărtări cuprind un mesaj mut, indescifrabil.

– Ai dreptate. Bineînțeles că orice emoție merită definită și explicată, pentru că scriitorul trebuie să dețină pe deplin “secretul cifrului” și, astfel, să poată oricând declanșa în conștiința cititorului o anumită stare afectivă. Jocul se poate juca și invers: să alegi o emoție – neliniștea, bucuria, teama de necunoscut, senzația de adăpostire perfectă, nevoia de dăruire etc. – și apoi să cauți situația care produce această emoție. Vom face, cândva, și această experiență…

*

– Literatura prezintă un mare avantaj: spre deosebire de statui, care se macină sub vânturi și ploi, spre deosebire de tablouri, care se scorojesc sau ard, spre deosebire de pelicula folosită la cinematograf, care se decolorează, spre deosebire de balet, care se evaporă odată cu spectacolul, cuvântul scris n-are moarte.

– Ai auzit de biblioteca din Alexandria?

– Romanul lui Petre Sălcudeanu?

– Nu, chiar de bibliotecă.

– Am auzit. Dar în zadar vrei să-mi dovedești că și cărțile (pergamentele, revistele etc.) se pot distruge. Când afirmam că, spre deosebire de alte forme de artă, cuvântul scris n-are moarte, nu mă gândeam că hârtia sau vreun substitut al ei rezistă mai mult. Nu rezistă. Dar combinația de cuvinte poate fi oricând transcrisă, poate fi săpată în piatră, poate fi pur și simplu ținută minte și transmisă din generație în generație. Limba este o convenție – nu un material, ca bronzul sau cartonul – și de aceea rămâne în afara acțiunii distructive a timpului. Este o idealitate…

– Această “idealitate” depinde de oameni și de modul lor de viață, deci de ceva concret. Gândește-te la o flacără albastră, care pare imaterială. Este de ajuns să întorci un buton și să mărești sau să reduci cantitatea de gaz metan folosită drept combustibil pentru ca flacăra să-și schimbe forma. Este suficient să modifici compoziția chimică a combustibilului pentru ca și culoarea flăcării să varieze. Iar dacă deschizi fereastra, curentul de aer face ca flacăra să se stingă complet. Limba depinde, la fel, de o comunitate umană, de stadiul de civilizație, de cursul istoriei. Chiar și limba română, vorbită de un popor stabil, care și-a păstrat timp de mii de ani reședința de-o parte și de alta a curburii Carpaților și, în mijlocul agitației altor popoare, și-a constituit cu tenacitate o spiritualitate proprie, chiar și limba română, deci, pe care lingviștii străini o admiră și o invidiază pentru marea ei unitate, fisurată puțin și nesemnificativ de câteva diferențe dialectale, s-a transformat destul de mult de-a lungul timpului, făcând să se încline, ca turnul din Pisa, destule opere literare solide.

– Te referi la scrierile cronicarilor?

– Acelea, din punct de vedere literar, erau de la început înclinate, fiind construite din cărămizile nearse ale unei limbi încă în formare. Mă refer, cum am precizat, la opere literare solide, cum ar fi, de pildă, scrierile lui Ion Creangă. Ascultă: “Și atunci, o dată se suie în pod și coboară de-acolo un căpăstru, un frâu, un biciu și o șea, toate colbăite, sfarogite și vechi ca pământul. Apoi mai scoate dintr-un gherghiriu niște straie foarte vechi, un arc, niște săgeți, un paloș și un buzdugan, toate pline de rugină, și se apucă de le grijește bine și le pune deoparte. Pe urmă umple o tavă cu jaratic, se duce cu dânsa la herghelie și o pune între cai. Și atunci numai iaca ce iese din mijlocul hergheliei o răpciugă de cal, grebănos, dupuros și slab, de-i numărai coastele; și venind de-a dreptul la tavă, apucă o gură de jaratic.” Nu simți că vin din alte vremuri cuvinte ca sfarogite, colbăite, gherghiriu, grijește, iaca, grebănos, dupuros?

ALEX. ȘTEFĂNESCU. Critic și istoric literar, prozator, dramaturg, publicist, realizator de emisiuni TV. Născut la 6 noiembrie 1947. Autor a 15 cărți, dintre care a avut un mare ecou “Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000”, apărută în 2005 (s-au scris despre ea 270 de articole pro și contra, a fost răsplătită cu Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul Academiei). Emisiunea “Un metru cub de cultură” difuzată de Realitatea TV i-a adus Premiul APTR pentru talk-show-uri pe 2004, iar altă emisiune, “Istoria literaturii române contemporane povestită de Alex. Ștefănescu” – Premiul APTR pentru emisiuni culturale pe 2008.

Adresa sa poștală este: București, O.P. 22, c.p. 22. Cea electronică este alex2108145@yahoo.com