Loteria nu-i poate face bogati, ci doar miliardari
Jumatate din castigul de la extragerea de loterie din 6 iulie a fost luat de 34 de angajati militari si civili ai UM 02295, cu 16,1 miliarde de lei, 18 autoturisme Dacia si un apartament cu trei camere in Bucuresti.Cealalta parte a marelui castig de la Loto 6/49 a constat in 16,1 miliarde de lei, plus un apartament cu trei camere in Bucuresti
Jumatate din castigul de la extragerea de loterie din 6 iulie a fost luat de 34 de angajati militari si civili ai UM 02295, cu 16,1 miliarde de lei, 18 autoturisme Dacia si un apartament cu trei camere in Bucuresti.
Cealalta parte a marelui castig de la Loto 6/49 a constat in 16,1 miliarde de lei, plus un apartament cu trei camere in Bucuresti. “Posesorul biletului castigator este un tanar om de afaceri, care a declarat ca va folosi banii pentru dezvoltarea afacerii personale”, se spunea in comunicatul de presa difuzat de Loteria Nationala. Omul de afaceri cu pricina este un bihorean de 43 de ani, de loc din Marghita. Valerian Ienciu avea un mic magazin de piese auto, care insa nu mergea deloc grozav, iar spatiul in care functiona tocmai urma sa fie scos la vanzare. Nu avea bani sa inchirieze un alt loc, necum sa-l cumpere. Acum, premiul de la Loto i-a adus o avere fabuloasa: numai dobanda bancara ii asigura un venit de peste 200 de milioane de lei pe luna.
Dupa ce a lucrat ani buni la societatea Multimec Oradea, in 1991 Valerian si-a deschis o afacere cu produse alimentare in comuna natala, Suplacu de Barcau. N-a facut rau, fiindca daca ar mai fi ramas, ar fi plecat de la firma ca disponibilizat: in 1997, Multimec, fabrica de utilaj tehnologic si piese de schimb, a fost inclusa pe una din celebrele liste ale guvernului Ciorbea cu societati propuse pentru lichidare din cauza datoriilor mari.
Mai tarziu, numele societatii a fost asociat cu cel al Marianei Rosca, fosta judecatoare la Tribunalul Bihor, primul magistrat roman trimis in judecata in lipsa si dat in urmarire generala si internationala, condamnata de Curtea Suprema de Justitie la 11 ani de inchisoare pentru abuz in serviciu si luare de mita in contextul lichidarii judiciare a Multimec.
Totusi, afacerea fostului angajat n-a mers. Vazand ca nu reuseste cu ea, Ienciu s-a reorientat spre comertul de piese auto si a pus pe picioare un magazin in Marghita. L-au urmat in afaceri si cei opt frati ai sai.
Micul magazin de piese auto al lui Valer n-a fost insa cea mai izbutita dintre investitii. Spatiul era luat in chirie, iar in urma cu o saptamana, proprietarul a decis sa-l vanda. Asa incat Valer s-a trezit, pe nepusa masa, ca trebuie sa se mute. Bani pentru un alt spatiu insa nu avea.
Grosul banilor, la banca
La Mioveni, ca de obicei, a trecut pe la cei care-i furnizeaza marfa. Apoi, tot din obicei, s-a oprit la mica agentie Loto de-acolo. Numerele alese erau zilele de nastere ale fratilor si nepotilor. A avut de unde alege, tinand cont ca Ienciu are nu mai putin de opt frati si 26 de nepoti. A jucat o schema combinata de 12 numere, care l-a costat 2,5 milioane de lei. Dupa ce a platit, si-a facut o cruce larga si a plecat spre casa, macinat de grija magazinului. Habar n-avea ca purta in buzunar solutia iesirii din impas.
Duminica seara, in 6 iulie, s-a uitat la televizor si a vazut numerele extrase. A avut o tresarire. Atat. N-a tipat de bucurie si nu si-a pierdut cumpatul. A verificat din nou biletul si i-a spus nevestei: “Femeie, pregateste-te! Mergem la Bucuresti!”. “De ce sa mergem?”, l-a intrebat ea. “Am castigat la Loto premiul ala mare”, i-a raspuns simplu. “Ai glume in program?”, s-a enervat nevasta. “Nu merg nicaieri!”. Il stia pe Valer hatru.
Dupa impozitare, Valerian s-a ales cu 16,1 miliarde de lei si cu un apartament in centrul Capitalei. Cand a auzit cu cat l-a lovit norocul, a spus doar atat: “Asa a vrut Dumnezeu!”. Banii i-a depus intr-un cont bancar. “Nu vreau sa investesc sume mari in afaceri in Romania. Nu e un climat favorabil. Imi ajunge magazinul de piese auto”, a marturisit el.
Si cate ceva pentru catedrala
In comunitatea din oras, vestea ca un localnic a devenit miliardar a avut efectul unei explozii. Unii spuneau ca n-ar fi castigul lui, ci al unuia dintre cumnati. Altii, insa, mai lucizi, au conchis: “Ce noroc pe capul lui! Las’ ca merita!”
Acum, apartamentul cu vedere spre Casa Poporului vrea sa-l vanda cat de iute. I-a si “taiat-o” scurt directorului Loteriei Nationale, Nicolae Cristea, care l-a sfatuit sa se mute in Bucuresti. “Nu las Marghita mea pentru nimic in lume!”.
Interesant e ca, la fel cum s-a intamplat si cu alti castigatori la loterie, Ienciu are de gand ca o parte din bani sa-i doneze pentru biserica. Valerian Ienciu s-a nascut in 1960, cand tocmai fusese instalat episcopul Valerian al Oradiei. Credincios fiind, tatal lui l-a botezat cu numele preacuviosului si a avut grija sa-i dea fiului o educatie religioasa. Cand baiatul a plecat de acasa, la 17 ani, tatal i-a spus sa nu-si uite credinta. Fiul n-a uitat si, dupa ce a castigat 16 miliarde de lei la Loto, a decis sa doneze o suma importanta catedralei ortodoxe din Marghita.
Portretul romanului norocos la Loto
Felul cum castigatorii la loterie inteleg sa faca uz de noile lor averi e destul de relevant pentru mentalitatile din societatea romaneasca a momentului. Cu cat castigul schimba mai brusc si mai radical starea materiala a jucatorului, cu atat decizia acestuia privind banii castigati sunt mai putin realiste, iar sansele ca sumele sa fie investite cu profit sunt mai mici.
La extragerea 6/49 din februarie, unde s-a pus in joc cel mai mare castig de pana acum la Loteria Nationala, Daniel Amarie, un tanar de 17 ani din comuna suceveana Baia, elev intr-o clasa de ucenici legumicultori, a castigat atunci 42,5 miliarde de lei. Familia acestuia, care traise pana atunci din ajutoare de la primarie si din alocatiile copiilor, n-a avut bani nici macar sa mearga la Bucuresti dupa uriasa suma castigata. A trebuit sa astepte ajutorul social, fiindca n-a vrut nimeni sa o imprumute. Dupa ce au incasat insa castigul, familia Amarie si-a luat menajera, o masina de un miliard de lei si pranzeste numai “la oras”, in Falticeni.
In alte cazuri, castigatorul chiar nu stie ce va face cu banii, pentru ca nu s-a imaginat niciodata ca avand bani mai multi: lipsa optiunilor denota lipsa de aspiratii si, chiar atunci cand o persoana are propria ei afacere, e posibil sa nu-si propuna sa realizeze mai mult sau altceva decat ceea ce are in prezent. Astfel de conceptie o denota si atitudinea lui Valerian Ienciu, care sustine ca ii ajunge magazinul de piese auto si ca nu crede ca ar avea sanse cu alte afaceri in Romania actuala.
Mai departe, castigul la ghiseul de loterie are, pentru multi romani, semnificatia unui ajutor divin, norocul fiind asimilat cu miracolul. Aceasta explica, in parte, de ce unii din castigatori prefera sa foloseasca o parte din banii de la loterie pentru donatii in folosul bisericii. Asa procedeaza acum Valerian Ienciu si asa a procedat si familia lui Daniel Amarie, care a promis 200 de milioane de lei pentru trei clopote la o biserica inca neconstruita din Baia, a cumparat un vesmant de 5 milioane de lei pentru preot si a contribuit cu doua milioane de lei la repararea instalatiei electrice din biserica.
Pe de alta parte, investitia intr-o institutie atat de influenta in societatea romaneasca aduce respectivului beneficii de imagine evidente, pozitia de ctitor de biserici fiind pentru multi romani forma cea mai inalta de filantropie si calea cea mai sigura spre statutul de stalp al comunitatii.
In fine, o alta caracteristica a castigatorului roman la loterie e fuga de publicitate. Ziaristii care au vrut sa faca un reportaj cu proaspatul multimiliardar Amarie au fost alungati de rudele acestuia cu bata de baseball si cu biciul; fiindca a vorbit cu ziaristii despre castigatorul la Loto, primarul localitatii a fost dat in judecata de familia castigatorului, care ii cere daune morale in valoare de un miliard de lei.
O explicatie e frica de hoti; cealalta explicatie e teama ca va fi asaltat de cereri de bani, mergand de la solicitari banale ale rudelor si ajungand la amenintari si santaj din partea unor necunoscuti. “N-am fire de par in cap cate masini au oprit la poarta lui ca sa ceara bani”, isi amintea un vecin al lui Daniel Amarie. Frica de pierderea banilor ii face pe unii castigatori chiar sa se mute din localitate si chiar sa-si piarda urma. In aceste conditii, ideea superstitioasa dupa care banul nemuncit se pierde repede sau aduce ghinion nu face decat sa capete teren, povestile despre oameni care au avut noroc la loterie si apoi au suferit accidente sau diverse drame personale fiind popularizate cu mare insistenta prin tabloide. (Crenguta Nicolae)
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026