Lucescu da primul examen major cu Galatasaray
Mircea Lucescu tinteste o revenire in Liga Campionilor, dupa ce sezonul trecut a debutat in competitie fiind la carma lui Inter Milano. Din aceasta stagiune antrenorul lui Hagi si Gica Popescu la Galatasaray, Il Luce trebuie sa depaseasca obstacolul numit St
Mircea Lucescu tinteste o revenire in Liga Campionilor, dupa ce sezonul trecut a debutat in competitie fiind la carma lui Inter Milano. Din aceasta stagiune antrenorul lui Hagi si Gica Popescu la Galatasaray, Il Luce trebuie sa depaseasca obstacolul numit St. Gallen pentru a patrunde in faza grupelor intrecerii. Galata a sosit inca de luni la Zurich, unde asta-seara, pe stadionul Hardturm (21.15, in direct la Antena 1), va disputa meciul-tur cu echipa ex-dinamovistului Gerry Gane.
Turcii s-au cazat la hotelul “Baur au Lac”, chiar in centrul orasului, unde au mai stat si in 1998, cand au intalnit in preliminariile Ligii pe Grasshopper. Primul lucru pe care l-a facut tehnicianul roman a fost sa-si izoleze elevii de ochii presei. In loc de interviuri si fotografii, liniste si concentrare maxima.
Suspendat pentru doua etape de UEFA in urma cartonasului rosu primit in finala Cupei UEFA cu Arsenal, Hagi nu va fi in teren asta-seara, astfel ca duelul romanilor se reduce la Gica Popescu si Gane, ambii fiind dati ca titulari in ziarele turce si elvetiene aparute ieri.
In asteptarea partidei, cotidianul helvet Blick a gasit sapte motive pentru care St. Gallen poate spera intr-un rezultat bun: 1. Lucescu este un antrenor mai moale decat “disciplinatorul” Fatih Terim; 2. A disparut Sukur, liderul Galatei; 3. Nu joaca Hagi, creierul echipei; 4. Galata trateaza lucrurile de sus, dupa ce in anii precedenti a eliminat pe Sion si pe Grasshopper; 5. St. Gallen este in forma, nu si-a schimbat lotul, astfel ca sistemul de joc si automatismele s-au pastrat; 6. Gazdelor nu le-au plecat valorile; 7. Galata joaca sub presiunea rezultatului.
St. Gallen – Galatasaray fiind cotat drept un meci de risc maxim, securitatea va fi una pe masura. Elvetienii n-au uitat ca in 26 august 1998, cu ocazia meciului Grasshopper – Galata, tot in preliminariile Champions League, campul de joc a fost invadat la un moment dat de militanti kurzi, asa ca de data aceasta au pus la punct un plan de securitate minutios (50 de pagini).
Stadionul este sub paza inca de sambata, iar pentru a-i tine in frau pe cei 16.000 de spectatori, dintre care 5.000 sunt turci, au fost mobilizati 400 de jandarmi. ai pentru ca orice incident sa fie innabusit din fasa, un alt contigent al fortelor de ordine va fi pregatit sa dea oricand o mana de ajutor colegilor.
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026
-
Redifuzare ZF IT Generation. Start-up Update. Ce plan de creștere accelerată are platforma de monitorizare a brandurilor în AI, GEOflux.ai, pentru a accesa o finanțare anul viitor? De ce a decis echipa să extindă analizele pe noi modele, precum Claude sau Copilot? Detalii de la Robert Vija, cofondator, GEOflux.ai(auxiliar) · 13 noiembrie 2026