Lucian Mihai, partener la biroul local al Linklaters
Lucian Mihai, partener la biroul local al Linklaters
Lucian Mihai, fost presedinte al Curtii Constitutionale, este de la inceputul anului partener in cadrul biroului local al firmei britanice de avocatura Linklaters, una dintre cele mai mari din lume.
Noul nume al biroului local de avocatura al Linklaters este Linklaters Miculiti, Mihai & Asociatii SCA.
Lucian Mihai a ocupat anterior pozitia de senior associate in cadrul casei de avocatura, unde lucreaza din 2002. A facut parte din echipe de consultanta juridica care au lucrat pentru companii internationale cu operatiuni in Romania precum Rank Xerox, Arthur Andersen, Enterprise Oil Explorations, Banca Mondiala, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, Bechtel, PricewaterhouseCoopers, Allied Domecq sau GlaxoSmithKline, dar a asistat si autoritatile romane.
Linklaters este unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata consultantei juridice de afaceri din Romania, alaturi de Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen si Musat & Asociatii. Potrivit ultimelor estimari, valoarea acestui segment al pietei de consultanta este evaluat de unii jucatori la 25 – 30 milioane euro pe an.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026