Lucrările de construcții au crescut în primul semestru cu 7,5%
Volumul lucrărilor de construcții a crescut în primul semestru, față de aceeași perioadă a anului trecut, atât ca serie brută cât și ajustat în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 7,5%, respectiv cu 7,7%, a anunțat miercuri Institutul Național de Statistică (INS).
“Pe elemente de structură, la lucrările de construcții noi, volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 18%. S-au înregistrat scăderi la lucrările de întreținere și reparații curente (-10,8%) și la lucrările de reparații capitale (-8,6%). Pe obiecte de construcții, volumul lucrărilor de construcții a scăzut la clădirile rezidențiale și la clădirile nerezidențiale cu 13,5%, respectiv cu 2,5%. La construcțiile inginerești, volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 18,7%”, se arată într-un comunicat al INS.
În iunie volumul lucrărilor de construcții (serie brută) a crescut față de luna mai cu 7,6%. Lucrările de reparații capitale au consemnat un avans de 19,2%, lucrările de întreținere și reparații curente de 16,3%, iar lucrările de construcții noi de 3%.
Pe obiecte de construcții au avut loc creșteri de 19,8% la clădirile nerezidențiale, de 8,1% la cele rezidențiale și de 2,7% la construcțiile inginerești.
Volumul lucrărilor de construcții, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în iunie, comparativ cu mai, a înregistrat o scădere cu 9,9%. Pe elemente de structură, s-au înregistrat scăderi la lucrările de construcții noi (-6,4%) și la lucrările de întreținere și reparații curente (-1,9%). Lucrările de reparații capitale au crescut cu 8%.
Față de luna corespunzătoare a anului precedent, ca serie brută, volumul lucrărilor de construcții a scăzut cu 0,8%, iar ca serie ajustată a crescut cu 2,7%.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026