Ludwig Angerer, primul fotograf al Bucureștilor (I)/ de Emanuel Bădescu

În mod inexplicabil, Ludwig Angerer, unul dintre pionierii artei fotografice, deși a avut merite incontestabile, nu s-a bucurat de interesul istoricilor acestei arte, mai cu seamă austrieci, dar și slovaci (s-a născut la 30 km de Bratislava). Acum, la 135 de ani de la  moarte, biografia lui este sumară, lipsită de acele detalii care servesc cercetătorului de aiurea, de pildă, din România, avid să afle împrejurările care l-au determinat să imortalizeze orașul București în timpul Războiului Crimeii, el lăsând posterității primele fotografii cunoscute până astăzi ale capitalei Țării Românești! Cunoștea Angerer arta fotografiei înainte de sosirea în București sau și-a însușit-o aici? Este una din întrebările majore, chiar primordiale, întrucât dă naștere la o serie de speculații care de care mai fanteziste, generate de întrebarea: cine i-a fost mentorul? Pe de altă parte ar fi fost interesant de știut dacă a fotografiat orașul din proprie inițiativă sau din ordin, această nelămurire conducând și ea la speculații. Mai mult, opera sa „bucureșteană” ar fi și de interes strict istoric, fiindcă, dacă a lucrat din ordin, „vedutele” sale pot fi clasificate ca „documente iconografice” și considerate ca un adaos la cele scrise. Am enumerat doar câteva dintre multiplele întrebări pe care le ridică fotografiile din acea perioadă executate de Angerer și pe care istoricii Războiului Crimeii și ai capitalei de astăzi a României și le pun de un secol, de când le-au descoperit în colecția lui Henry Zweifel, industriaș bucureștean retras ulterior la Viena. Răspunzând solicitării lui Al. Bogdan, ziarist la Gazeta Municipală, colecționarul a povestit în anul 1942 cum a intrat în posesia fotografiilor, dovedind în plus o excepțională cunoaștere a vechiului București prin detalii rare și încă nefructificate. Ca o curiozitate, primul care le-a semnalat, publicând selectiv din ele, a fost savantul astronom Spiru Haret în Revista Comisiunii Monumentelor Istorice, al doilea fiind colonelul Popescu-Lumină. La distanțe apreciabile în timp, Margareta Savin, Laura Tomicek și Anton Holzer, de ultimul aflând dintr-un extras oferit cu noblețe de istoricul Adrian Silvan Ionescu, mare și pasionat specialist în secolul al XIX-lea, au căutat să răspundă întrebărilor de mai sus, rezultatele cercetărilor conducând la o creionare mulțumitoare, frustrantă, totuși, pentru amatorii de abordări detaliate.

Ludwig Angerer, al doilea din cei cinci copii ai lui Ferdinand Alois Angerer și Amaliei Sethova, s-a născut în ziua de 15 august 1827 pe domeniul contelui Josef Palffy din Malaczka, unde tatăl său era angajat ca pădurar, funcție bine remunerată dacă se ține seama de educația superioară de care s-au bucurat copiii Angerer(Ferdinand, Ludwig, Victor și August, sora lor căsătorindu-se cu Johann Bauer, al doilea președinte al  Societății fotografilor din Viena). Ludwig, de pildă, a urmat cursurile de chimie, fizică și farmacie la Universitățile din Pressburg(azi Bratislava) și Pesta. După un stagiu de doi ani de ajutor farmacist, în anul 1850 a obținut licența în  farmacie cu titlul de „magister”. În plus, cunoștea și patru limbi străine: germană, slovacă, maghiară și latină. Nu i-a fost greu să-și practice meseria ca particular la Viena și la Graz., dar la 13 martie 1854 s-a angajat ca farmacist la „Regia Cezaro-Crăiască a Medicamentelor”. Se cuvin câteva precizări pentru explicarea acestei decizii a tânărului Angerer. Este limpede că a fost luată în funcție de anumite evenimente.

Iată-le pe scurt. Când, în după-amiaza zilei de 9/21 aprilie 1854, navele Tiger și Ajaccio au ancorat la Constantinopol cu declarațiile de război ale Angliei și, respectiv, Franței, portul Odessa era deja blocat. Rusia, care invocase ca pretext antiotoman „protejarea locurilor sfinte”, s-a trezit dinaintea unui război cu o coaliție europeană! Mai mult, în urma înțelegerii secrete de la Boyadgi Keuy dintre Imperiile Otoman și Habsburgic din 14 iunie 1854, ce conferea dreptul austriecilor de a ocupa Valahia și Moldova în cazul retragerii trupelor țariste din cele două Principate, Sultanul Abdul Medgid I a reușit să obțină în timpul oportun intervenția armată militară din partea Vienei, cu speranța că ocuparea Moldo-Valahiei, pe care avea obligația să le apere, urma să fie sabotată ulterior, cum, de altfel, s-a și întâmplat, o contribuție determinantă având-o Mazar Pașa(Sir Stephen Bartlett Lakeman), din 15 septembrie 1854 Guvernator otoman al Bucureștilor, cât și, cum vom vedea, abuzurile ofițerilor austrieci. A fost, așadar, o capcană în care austriecii, prin cancelarul Meternich și ministrul de externe Alexander Bach, au căzut din aroganță. Din fericire, pentru că astfel a poposit în București, venit de la Sibiu, Ludwig Angerer, ca „farmacist al unui regiment austriac”. Spițeria sa a fost încadrată Spitalului Nr. 14, organizat – conform Hărții Jung – în Mânăstirea Radu Vodă. Ca farmacist era plătit cu 400 guldeni, sumă la care s-a adăugat pe timpul șederii în București un supliment de 360 guldeni, deci aproape o dublare a salariului. Cauza acestui venit suplimentar poate fi doar bănuită: s-a datorat, probabil, unei misiuni foarte importante pentru Viena, anume fotografierea capitalei Valahiei. În acest sens trebuie menționate încă două misiuni desfășurate în paralel cu a sa: ridicarea Hărții orașului de către căpitanul Friedrich Jung, poate după planurile lui Borroczin găsite la Primărie și a Hărții Valahiei, executată de topografii austrieci din ordinul generalului August von Fligely, copiată și actualizată în anul 1864 de Szathmari sub numele de „Charta Romaniei Meridionale”. Dacă l-a ajutat sau nu Carol Popp de Szathmari, supus habsburgic, la învățarea mânuirii aparatului de fotografiat și la developarea clișeelor este o problemă ce ține, în absența dovezilor, de simpla speculație. Oricum, numărul zilelor în care a coincis șederea lor în Capitală pot fi numărate pe degete, Szathmari pornind la scurtă vreme de la sosirea trupelor habsburgice – în 25 august 1854 – în periplul european consacrat dăruirii celor zece mape – cu câte 200 fotografii ce imortalizau începutul războiului – unor capete încoronate alese pe sprânceană.