Lukasz Wrobel, Senior Vice President WEBCON: În perioade de incertitudine economică, automatizarea proceselor este un pariu inteligent care poate crește eficiența proceselor cu până la 87%
Europa se confruntă cu spectrul recesiunii în 2023, după un 2022 marcat de o inflație mai ridicată și de creșterea costurilor atât pentru companii, cât și pentru consumatori. Zona euro a intrat într-o „recesiune tehnică”, după ce PIB-ul regiunii s-a…
Europa se confruntă cu spectrul recesiunii în 2023, după un 2022 marcat de o inflație mai ridicată și de creșterea costurilor atât pentru companii, cât și pentru consumatori. Zona euro a intrat într-o „recesiune tehnică”, după ce PIB-ul regiunii s-a contractat cu 0,1% în T1 2023, marcând două trimestre consecutive de contracție, potrivit Eurostat. Această încetinire a survenit după ce prețurile mai mari au contribuit în mare măsură la reducerea cererii în Europa, iar vânzările cu amănuntul au avut de suferit în prima jumătate a anului.
Recesiunea creează pentru companii o nevoie tot mai mare de a controla costurile și de a crește eficiența, obiective care pot fi atinse prin automatizarea proceselor de afaceri. Potrivit unui raport Gartner legat de modul în care liderii pot crește reziliența afacerilor în 2023, investițiile în digitalizare se dovedesc a fi cheia succesului în acest an. Raportul Gartner mai arată că 89% dintre consiliile de administrație sunt de acord că digitalizarea este esențială pentru succesul strategiei lor de creștere, însă 81% declară că nu au făcut progrese sau nu și-au atins încă obiectivul de transformare digitală.
Organizațiile ar trebui să se concentreze, printre altele, pe creșterea productivității oamenilor și activelor. Printre cele mai importante inițiative pentru stimularea profiturilor și creșterii în 2023, Gartner indică eficientizarea fluxurilor și proceselor de lucru pentru a le face mai rapide, mai simple și mai agile, precum și gestionarea inițiativelor digitale pentru ca acestea să se concentreze pe rezultatele cheie ale afacerii.
„În aceste vremuri de incertitudine economică, clienții noștri au o oportunitate unică de a inova, moderniza și excela în procesele lor de afaceri. Prin stimularea performanței operaționale, eliminarea sarcinilor manuale și repetitive și prin împuternicirea angajaților să lucreze mai inteligent, aceștia pot debloca un potențial de până la 87% în ceea ce privește eficiența proceselor. Dar asta nu este tot. Automatizarea proceselor permite, de asemenea, companiilor să se adapteze la nevoile în schimbare ale forței de muncă și să recruteze noi talente atunci când economia își revine. Cel mai bun moment pentru a inova este acum”, spune Lukasz Wrobel, Senior Vice President WEBCON, care oferă companiilor platforma de Business Process Automation WEBCON BPS.
WEBCON, unul dintre principalii furnizori de soluții BPA (Business Process Automation) din Polonia, și-a anunțat planurile de dezvoltare a operațiunilor în România în 2023. Compania, care operează în Europa și SUA, oferă soluții care permit organizațiilor globale să își crească productivitatea și să își eficientizeze fluxurile de lucru prin automatizarea și gestionarea proceselor de afaceri și prin tranziția de la fluxul de documente pe hârtie la cel digital. WEBCON urmărește creșterea cotei de piață și a bazei de clienți din România, atât prin dezvoltare organică, dar și prin parteneriate strategice cu clienți și parteneri locali.
Obiectivul WEBCON este să susțină companiile românești în realizarea unei digitalizări eficiente. Compania oferă soluții personalizate care se aliniază cu obiectivele de business ale clienților și care pot fi livrate în câteva zile sau săptămâni, nu în luni sau ani. Acest lucru este posibil datorită tehnologiei low-code pe care platforma o folosește, care reduce nevoia de programare, și a unei abordări unice pe care compania o numește Application Factory.
„Considerăm că mergem pe urmele lui Henry Ford, care, în jurul anului 1910, a observat o creștere a cererii de autoturisme. El a găsit o modalitate de a le produce rapid și la prețuri accesibile, lansând prima linie de asamblare în 1914. Astăzi, asistăm la un fenomen similar în sectorul IT, unde aplicațiile de afaceri sunt foarte solicitate. Cu toate acestea, abordarea artizanală tradițională de a le livra este costisitoare și necesită mult timp. Soluția noastră constă în utilizarea unei platforme low-code care funcționează ca o linie de asamblare, așa-numită Application Factory. Acest lucru ne diferențiază de majoritatea concurenților, care oferă unelte bune, dar pentru specialiști. La WEBCON, am standardizat arhitectura aplicațiilor care părăsesc linia noastră de asamblare. Acest proces este asemănător cu cel din industria auto, unde o platformă modulară poate fi utilizată pentru a construi mai multe modele de mașini – adesea de mărci și dimensiuni diferite – în cadrul unui singur grup. La WEBCON, am dezvoltat o platformă modulară pentru aplicații. Această abordare reduce semnificativ costul creării de noi aplicații de proces – nu este nevoie să reinventăm de fiecare dată modul de conectare a volanului cu roțile. Ca urmare, putem livra aplicații pe scară largă, precum și să le integrăm, să le întreținem și să le actualizăm cu ușurință. Datorită acestei abordări, clienții noștri, chiar și cei cu echipe IT mici și cu bugete limitate, pot lansa zeci de aplicații în fiecare an”, adaugă Wrobel.
Gartner estimează că piața globală low-code va atinge o valoare de aproape 27 de miliarde de dolari până la sfârșitul acestui an, ceea ce înseamnă o creștere de aproape 20%. Cel mai mare segment, cu o valoare de aproape 10 miliarde de dolari, este reprezentat de sistemele care permit crearea de software aproape fără a mai fi nevoie de programare. Un studiu realizat de WEBCON pe piața americană a arătat că 93% dintre directorii IT sunt de acord că soluțiile low-code sunt mai potrivite pentru cerințele de afaceri, iar 89% consideră că utilizarea tehnologiei low-code este mai profitabilă decât dezvoltarea de software personalizat.
O platformă BPA cum este cea a WEBCON îmbunătățește productivitatea forței de muncă și optimizează alocarea resurselor unei companii, permițând angajaților să își folosească pe deplin abilitățile și talentele pentru a crea valoare în afaceri, în loc să îndeplinească sarcini banale și repetitive. Platforma poate automatiza orice proces care îmbunătățește operațiunile companiei – fie că este vorba de procese financiare, cum ar fi aprobarea facturilor sau procesarea comenzilor de achiziție, de fluxuri de lucru în domeniul resurselor umane, precum recrutarea, onboarding-ul sau evaluarea angajaților, sau de orice flux de lucru legat de documente, cum ar fi gestionarea contractelor și a corespondenței sau aprobarea cererilor de concediu.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026