Lukoil incepe sa faca bani in Romania
Filiala locala a Lukoil grupului petrolier rus Lukoil de pe piata de distributie a carburantilor, Lukoil Downstream, a realizat pana acum de la inceputul acestui an vanzari de 315 mil. $, valoare mai mult decat dubla fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand a fost de 145 mil
Filiala locala a Lukoil grupului petrolier rus Lukoil de pe piata de distributie a carburantilor, Lukoil Downstream, a realizat pana acum de la inceputul acestui an vanzari de 315 mil. $, valoare mai mult decat dubla fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand a fost de 145 mil. $, potrivit reprezentantilor companiei.
“Lukoil Downstream opereaza in prezent o retea de 155 de benzinarii operationale, altele fiind deja in constructie, si opt depozite de distributie angro a carburantilor. Compania este pe profit, iar pentru intregul an estimam o cifra de afaceri de 400 mil. $”, a declarat pentru Ziarul Financiar Andrei Chirilescu, directorul general al Lukoil Downstream Romania SRL. Acesta adauga ca operatorul rus asigura acum prin reteaua proprie o acoperire nationala.
Pe de alta parte, Lukoil continua programul de investitii la rafinaria sa din Romania, Petrotel Ploiesti, care va intra in productie in primul semestru al anului viitor. Programul de investitii in rafinarie este de circa 97 mil. $, fiind deja inceput in primavara acestui an.
Pe piata de retail, Lukoil are ca tinta pentru acest an 200 de benzinarii, iar pentru anul viitor 300 de benzinarii, fiind in acest moment angrenat in lupta pentru pozitia a doua cu grupul petrolier privat Rompetrol. De asemenea, MOL (Ungaria) si OMV (Austria) vin din spate pe fondul campaniilor proprii de extindere regionala in Europa Centrala si de Est. In acest moment, MOL opereaza acum 51 statii, in afara celor 23 cumparate in vara de la Shell, tranzactie ce urmeaza a fi finalizata pana la finele anului. OMV are acum o retea de circa 55 de statii, alte cinci fiind in constructie.
Lukoil a intrat pe piata in 1998 prin cumpararea pachetului majoritar de actiuni al rafinariei Petrotel Ploiesti, tranzactie estimata cu totul la aproximativ 300 mil. $, valoare ce include pretul pachetului de actiuni si programul de investitii al investitorului. Lukoil spera sa reporneasca anul viitor rafinaria Petrotel, a treia ca marime de pe piata romaneasca, si sa opereze o retea de peste 200 de statii. In plin proces de privatizare a Petrom, Lukoil este pana acum “marele absent”, in timp ce MOL, OMV sau Eni (Italia) sunt pe lista scurta a investitorilor selectati, toate cele trei grupuri cunoscand bine piata romaneasca.
La ora actuala, sistemul national de distributie cuprinde intre 1.800 si 2.000 de statii, din care Petrom detine circa o treime (600 de statii), urmat de Rompetrol (circa 180 de statii), Lukoil (155), MOL (74 de statii din care 23 cumparate de la Shell), Shell (58), OMV (55), Agip (circa 20 de statii), iar alte aproximativ 650 de statii sunt detinute de benzinarii particulari, potrivit ultimelor informatii de pe piata.
adrian.mirsanu@zf.ro
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026