Lukoil, un business de peste 1 mld. euro, are un nou șef
Lukoil România, al treilea cel mai puternic jucător din piața petrolieră locală, cu un business de peste un miliard de euro, are un nou director general în persoana lui Victor Jumbei, executiv cu o experiență pe peste 15 ani în cadrul grupului petrolier rus.
Jumbei l-a înlocuit de curând din funcția de director general pe Maxim Khitrov, care a preluat conducerea Lukoil România la jumătatea anului 2010. La acel moment, Khitrov venea îl locul lui Constantin Tampiza, unul dintre cei mai cunoscuți șefi din industria petrolieră locală, care a avut un mandat de aproape opt ani de zile la conducerea Lukoil România. În prezent, Tampiza este reprezentantul în România al președintelui Lukoil, Vagit Alekperov.
Potrivit informațiilor disponibile, Victor Jumbei a mai ocupat funcții de conducere în cadrul Lukoil, printre acestea figurând aceea de director general al Lukoil Moldova, cel mai mare jucător din această piață sau cea de primadjunct al Lukoil Ucraina.
Venirea lui Jumbei la conducerea Lukoil România, un business de peste un miliard de euro cu circa 3.600 de angajați, are loc în contextul în care compania a anunțat anul trecut primele planuri privind intrarea pe segmentul de explorare și producție de hidrocarburi în Marea Neagră, concomitent cu intenția de a investi în proiecte de energie regenerabilă.
Rușii au dreptul de a explora două perimetre din Marea Neagră cu o suprafață de circa 2.000 de kilometri pătrați, bugetul pentru această fază putând ajunge până la 400 de milioane de dolari.
În cazul unui succes, rușii au anunțat anul trecut că bugetul ar putea ajunge chiar la 1,5 miliarde de dolari. Energia verde este un alt domeniu fierbinte. Potrivit celor mai recente informații, Lukoil analizează proiecte eoliene în zona Moldovei, a doua ca potențial după Dobrogea. În afară de Lukoil, alți petroliști deja au început să facă bani din vânt, Petrom fiind un astfel de exemplu.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026