Lumea crizelor/ de Ziarul de duminică

Paul Dobrescu

Crizele de după criză

O lume fără busolă și fără hegemon

Editura Litera

Colecția Kronika. 

După prăbușirea pe care a reprezentat-o criza, după anii de evoluție economică lentă care i-au urmat, dezvoltarea va deveni obiectivul detașat al perioadei care vine. Globalizarea poate construi o serie de premise ale dezvoltării, dar nu poate asigura și dezvoltarea propriu-zisă. Corporațiile? Corporațiile vin și pleacă. Ele pot crea „insule“ ale dezvoltării; problema este cine reunește toate acest „insule“, cine construiește perspectiva? Să nu ne amăgim! Avem de-a face cu o adevărată mutație. Dezvoltarea va reprezenta principala unitate de măsură a unei bune guvernări și va da seamă de vrednicia statului. Stat – dezvoltare este noul tandem care va domina viața și relațiile internaționale ale lumii. Criza recentă a avut un impact masiv asupra relațiilor și ordinii internaționale.

„Criza recentă a avut un impact pe care abia îl aproximăm asupra relațiilor și a ordinii internaționale. Principala consecință a crizei este reprezentată de schimbarea în ierarhiile economice ale lumii. Au apărut noi puteri regionale, noi hegemoni regionali, care vor să aibă un cuvânt greu de spus la nivelul regiunilor în care se află. Globalul a scăzut în importanță. Poate și pentru că globalizării îi lipsește dinamismul de care ar avea atâta nevoie lumea de astăzi. Tumultul s-a mutat la nivelul regiunilor. Clash-ul dintre sferele de influență și ordinea globală îl regăsim reprodus mai peste tot. Noutatea este dată de faptul că fierberea regională se revarsă și alimentează un gen de fierbere globală. Pe mai fie­care meridian, în mai fiecare regiune importantă a lumii, te în­tâmpină o nemulțumire din ce în ce mai greu stăpânită. Asociată în principal cu existența conflictelor care se succedă, cu stările de tensiune din ce în ce mai frecvente și din ce în ce mai grave. Globul pare că a intrat în trepidații, iar «indisciplina geopolitică» este caracteristica noii vieți planetare. Parcă nimeni nu mai este mulțumit cu situația actuală și toată lumea ar dori să înceapă o «nouă partidă de șah geopolitic». La nivelul actorilor globali impor­tanți, nimeni nu este prea puternic pentru a domina și nimeni nu este prea slab pentru a se lăsa dominat. (…)

În tot ceea vom prezenta, am îmbrățișat un gen de europo-centrism metodologic. Am făcut acest lucru deliberat, pentru a examina evoluția care se anunță din unghiul de vedere al Europei și, uneori, prin «ochii» unei regiuni speciale a bătrânu­lui continent – Europa Centrală și de Est; și, în măsura în care puterile ne vor îngădui, prin cei ai României. Mai ales că, atât cât se poate prevedea, nici Europa în ansamblu, nici regiunea în care ne aflăm, cu atât mai mult România, nu vor avea de câștigat de pe urma noului start istoric luat în perioada post-criză. Acestea nu vor avea de câștigat pentru că nu s-au pregătit din vreme, nu au avut o strategie de întâmpinare nici în cazul globalizării, nici al crizei. Continentul în ansamblu va cunoaște o tendință de marginalizare, va fi pândit de riscul alunecării către un statut de putere secundă. În asemenea momente, tentația de a împinge tot felul de greutăți spre «periferie», în orice caz pe alți umeri, este greu de reprimat. Ceea ce echivalează cu o părăsire treptată, dar ireversibilă a modelului de dezvoltare consacrat, inițial, de Uniunea Europeană.”

Paul Dobrescu este profesor la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA, București. De-a lungul carierei sale academice, a fost preocupat să descifreze procese definitorii ale lumii contemporane, cum ar fi evoluția globalizării, ridicarea lumii emergente, reașezarea puterilor globale. A publicat numeroase lucrări de geopolitică, sociologie politică și comunicare, între care amintim: Mass media, puterea fără contraputere (2002, în colaborare), Geopolitica (2003), Istoria comunicării (2007, în colaborare), Viclenia globalizării. Asaltul asupra puterii americane (2010), Un deceniu cât un secol. Secolul lumii emergente (2013, distinsă cu premiul Henri H. Stahl al Academiei Române), Lumea cu două viteze. Puterile emergente și țările dezvoltate (2013), La ruse de la mondialisation (L’Harmattan, 2015).