Lumi paralele (I)

Nu sunt un fan al blogurilor. Nu sunt un fan al literaturii pe net. Pe de o parte, sunt probabil destul de conservator, prefer obiectul carte – sa-l pipai, sa simt mirosul hartiei, al cernelurilor tipografice, sa-mi bucur ochiul cu mestesugul legatorului. Pe de alta parte, ochii imi obosesc prea repede si-mi lacrimeaza daca stau mai mult in fata ecranului, n-as putea citi ore intregi.

Dar sunt curios din fire, asa ca vreau sa aflu de ce se discuta atata despre literatura pe net. Probabil nu sunt chiar incuiat, pentru ca am adus, cu ani in urma, in acest ziar tineri care publicau pe net, rugandu-i sa se confeseze. Acum descopar o lume complexa, aproape o comunitate virtuala solida. Vreau sa lamuresc lucrurile de la inceput: nu vorbesc in cele ce urmeaza despre editiile online ale ziarelor si revistelor, fie ele culturale ori ba, despre publicatiile pe care le pot cumpara de la un chiosc de ziare, dar le pot citi si pe computer, din comoditate sau din nevoie. Vorbesc despre ceea ce e specific lumii internetului, o lume virtuala. Sunt edituri care si-au dobandit deja un renume publicand carti (care n-au aparut niciodata pe hartie). Sunt reviste care n-au vazut niciodata hartia. Sunt, mai ales bloguri, sute, poate mii, unele si-au castigat notorietate (sau autoritate) prin calitatea analizelor. Toate acestea formeaza o lume aparte, paralela cu cea clasica. Uneori exista intrepatrundere – de pilda, atunci cand sunt analizate carti tiparite sau, si mai pertinent, cand incurajeaza lectura si propun schimburi de carti. Alteori, nu exista nici intrepatrundere, nici legatura. Am consultat cateva bloguri, la intamplare si mai ales ghidat de reputatia unora. Exista bloguri absolut personale, insipide adesea; altele satisfac nevoia de educatie; altele sunt chiar inteligente: analizeaza fenomene literare, propun criterii si repere.
Se naste – sau poate s-a nascut mai demult, nu stiu – chiar o critica literara online. Presupun ca, in proportie covarsitoare, utilizatorii sunt tineri, obisnuiti demult cu computerul. Presupun ca aceia care scriu in aceste bloguri se bucura de avantajul pe care nu-l poate oferi nicio revista tiparita, anume acela ca n-au nicio ingradire de spatiu, scriu cat vor.
Presupun ca o parte dintre creatori sau utilizatori au, din pacate, deja aroganta lucrului iesit din comun, la care n-are acces chiar oricine. Mai presupun, cel putin in cazul blogurilor culturale, ca atat utilizatorii, cat mai ales creatorii lor penduleaza intre lumea reala si cea virtuala. Si in clipa aceea am o temere: daca cele doua lumi nu se vor intelege, nu se vor intrepatrunde, nu vor voi sa se cunoasca, in existenta lor paralela si separata, se va forma o falie primejdioasa, pentru ca nu-mi inchipui ca cel ademenit, incantat si obisnuit cu virtualul se va mai intoarce in lumea reala. Pentru el, lumea reala e lumea virtuala. De analizat.